14 noiembrie 2024

Târgul auto s-ar putea muta în Letea Veche

Municipalitatea băcăuană intenționează să mute Târgul Auto de pe actualul amplasament din Șerbănești în comuna Letea Veche. În acest sens, la ședința Consiliului local de vineri, 19 aprilie, se va discuta un proiect de hotărâre care vizează asocierea dintre cele două unități administrativ-teritoriale.

În urma discuţillor purtate la nivelul autorităţilor publice locale a fost identificată o suprafaţă de teren de aproximativ 600 hectare, limitrofă municipiului Bacău, pentru realizarea noului Târg Auto.



Actualul târg din Şerbăneşti are o suprafaţă de aproximativ 40.000 mp și o capacitate care permite expunerea a 1.200 de maşini.

Amplasamentul actual ridică o serie de probleme ce afectează buna desfășurare a activităţilor comerciale.

În primul rând, spaţiile destinate expunerii spre vânzare a autovehiculelor nu sunt asfaltate.

Lipsa canalizării face imposibilă preluarea apelor meteorice, conducând la reducerea suprafeţei destinate expunerii autoturismelor.

Cel mai grav lucru este, însă, că, în fiecare duminică, traficul rutier este îngreunat la intrarea în incinta târgului auto, împiedicând, în timpul orelor de vârf, circulaţia.

Modernizare sau relocare?

Administrația locală avea două alternative: ori să modernizeze actualul amplasament, ori să mute târgul. Pentru modernizare s-au programat o serie de măsuri care au fost sau urmează a fi implementate.

Astfel, în vederea respectării benzilor destinate vânzării autovehiculelor, s-a procedat la trasarea şi marcarea acestora, urmând ca în perioada următoare să fie pregătite documentaţiile necesare şi procedurile legale în vederea demarării lucrărilor de reparaţie şi optimizare a sistemului de supraveghere video.

Totodată, se are în vedere introducerea unui nou sistem de parcare cu plată (bariere de acces, cu posibilitatea rezervării şi achitării taxelor stabilite pentru spaţiile destinate expunerii spre vânzare a autovehiculelor prin tichete, cu scanare) – cu rol în gestionarea eficientă a traficului auto şi evidenţa clară a încasărilor.

Însă, dacă problema spațiilor pentru expunerea mașinilor se poate rezolva prin asfaltarea acestora, realizarea unui racord de canalizare presupune parcurgerea unor etape birocratice, procedura de avizare fiind una anevoioasă, cu costuri semnificative.

Problemele cele mai mari sunt legate de infrastructura rutieră. Pentru a facilita accesul autovehiculelor în incinta târgului auto şi pentru a fluidiza traficul, în general, se impune extinderea lățimii străzii Tecuciului – trecerea de la o bandă la două benzi de circulație.

Or, situaţia reală din teren nu permite realizarea unui astfel de proiect. Cel puţin nu pe termen mediu şi nu cu costuri acceptabile.

În acest context, raportându-se la problema infrastructurii rutiere, chiar şi în lipsa unei analize efective cost-beneficiu, municipalitatea a luat în discuție ca altenativă posibilitatea relocării târgului auto pe un nou amplasament.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014