Târgul auto din Bacau e plin, weekend de weekend. Aici ajung, saptamânal, sute de masini, de tot felul. O afacere, inca, pentru administratia locala. Dar si pentru samsarii auto, care abia vând cam orice nu se „marita” prin alte târguri de profil din tara.
La ora 7 a diminetii de duminica, accesul in târg se face extrem de anevoios. Blocajul este la ordinea zilei, chit ca la acea ora erau doua echipaje de politie. Doar ca unul dintre ele era preocupat sa sanctioneze un sofer cu o masina…de Suceava, desigur, in vreme ce al doilea echipaj se adapostea in masina, ferit de frigul de afara, asteptând probabil sa treaca timpul.
Cert e ca mi-a luat cam jumatate de ora pentru a ajunge de la drumul european E 85 pe strada unde e pozitionat târgul. O nota buna, in schimb, pentru politistul local care nu le permitea soferilor sa parcheze decât pe o parte a aleii care duce exact la poarta târgului auto, evitând astfel, un blocaj total. Chiar si asa, cele doua femei care taiau bilete proprietarilor de masini abia faceau fata. Emotionata de vederea aparatului foto sau din cine stie ce motiv, una dintre ele scapa teancul de bani, imprastiind bancnotele pe jos.
Ajung la incaperea inghesuita in care se adapostea reprezentantul Administratiei Pietelor care supraveghea la acea ora bunul mers al lucrurilor. Aflu, cu marturisita uimire, ca la târg se intra inca de la ora 3 a diminetii. „La ora 3 fara 20, când am venit noi la munca, eram a zecea masina la rând sa intre in târg. Cred ca, in cele doua zile, cât tine târgul – sâmbata, de la 7 la 21, si duminica, de la 3 la 14-15, in functie de comercianti etc, intra cam 800 de masini. Or, capacitatea maxima este de circa 1.000 de autoturisme. Cred ca, intr-un weekend, se vând pâna la 30 de masini”, spune Catalin Secara, lucrator comercial la Administratia Pietelor.
Intr-adevar, afacerea este una profitabila, insa, pentru primarie, in conditiile in care tariful de intrare este de 12 lei pe masina/zi – duminica – si 18 lei, daca vine de sâmbata. Ceea ce inseamna, la un calcul grosier, ca in vistieria municipiului intra, saptamânal, numai de aici, vreo 10.000 de lei, anual, incasarile ridicându-se la peste 600.000 de lei. Partea proasta e ca acest lucru nu se vede si in amenajarile de aici, de ani de zile nefiind schimbate mai nimic din detaliile târgului. Lucru care nu a fost trecut cu vederea de târgoveti.
Vânzari slabe. Masini mai „obosite”
Obiectivul ramâne unul de interes pentru samsarii auto si nu numai. E drept ca nu se compara cu mult mai bine cotatul târg de masini de la Cumparatura din judetul Suceava. O recunoaste si Costel, un tânar de 34 de ani, comerciant din Botosani, pe care l-am gasit incercând sa scape de doua autoturisme.
„Am venit aici pentru ca am socrul in Bacau si, asa, isi mai vede si el fata. Oricum, la Suceava, sunt mult mai mari preturile, cu 300-400 de euro, la una ca asta a mea. Aici, se dau aproape gratis. Bine, sunt si multe masini «jafuri» , ca sa zic asa, se si vede, nu?. Ca peste tot”, marturiseste tânarul. La fel ca mai toti care vând aici, si Costel tot din asta traieste. Si nu ar parea ca o duce greu. Spune ca, la fiecare drum in Germania, de unde aduce masinile, cheltuie cam 600-700 de euro. Suma cam greu de crezut.
„Pai, sefu’, numai 200 de euro ii dai omului care te duce in Germania, apoi 180 de euro is numerele. Ca acum nu mai poti veni cu numere galbene. Plus noaptea de cazare, care este 30 de euro de persoana, si plata pentru al doilea sofer, ca nu aduci numai o masina. Mai manânci si tu o saorma la 10 euro, ca-i mai ieftina si, iaca!, s-au facut 700 de euro”, explica botosaneanul.
La doua rânduri distanta, imi atrage atentia un Golf mai „rasarit” pe care-l vazusem si dimineata când incercam sa ajung la târg. Aflu ca el al lui Gabi, un tânar de 26 de ani, venit recent din Italia, ca sa se insoare. A lucrat la Napoli, initial, in constructii, apoi, la o firma de reclame stradale. De loc e de pe lânga Moinesti, din comuna Pârjol. „Am luat masina de la o italianca, prin 2013. As fi pastrat-o, dar e prea buna pentru drumurile proaste de pe la noi. O sa-mi iau un Touran, ca imi place marca asta, Volkswagen. M-am retras acasa, pentru ca nu se mai gaseste de lucru, iar firma de publicitate preluata de un român a inceput sa plateasca din ce in ce mai prost”, imi destainuie tânarul.
Direct, de pe internet, sau din fata blocului
Fireste, cei mai multi dintre comercianti sunt localnici care, de mai bine de doua decenii, din asta isi câstiga existenta. „Nu merge târgul, orice s-ar zice. De exemplu, eu, aici, nu vând mai deloc. Mai mult le dau din fata blocului sau pe internet. Vine lume si se uita, doar. E si pretentioasa. Daca o dai cu 3.000 de euro, trebuie sa fie ca in revista. Adevarul ca nici nu sunt salarii. Si daca nu ai serviciu, nu-ti da bani banca si tot asa, se leaga una cu alta”, vorbeste sfatos un alt comerciant de masini second hand.
Asadar, marea majoritate a vehiculelor sunt destinate, in special, celor cu un buget de chetuieli ceva mai mic. Se observa la tot pasul. De altfel, iti dai seama numai citind afisele de vânzare lipite pe parbriz. Unul chiar recunoaste ca toate cele trei Golf-uri sunt polisate. Sub capota, mila lui Dumnezeu.
Românul e descurcaret
Nici târgul din Suceava nu este chiar solutia optima, pentru ca acolo, spun cunoscatorii, vin multe masini de la Salaj sau Cluj, cu probleme in acte, gen „TVA-ul dat jos, mascate, de te trezesti ca te cheama de acasa sa dai cu subsemnatul”. Predomina masinile cu litraj mic si mediu, deh, e criza, inca, pentru multi. Plus ca, de luna aceasta, cel mai probabil, tranzactiile de peste 11.000 de euro se vor face prin…banca. „Ei, românul e descurcaret si va gasi el o solutie. Pai, daca eu vând si dumneata cumperi, imi dai suma reala aici, iar la banca spunem ca mi-ai dat mult mai putin, asa cum se face si astazi la notari când vinzi casa”, imi explica un comerciant de masini.
Mai retinem ca, in capatul dinspre canal al târgului, lumea care obisnuia, pâna acum, sa-si expuna maruntisurile in asa-zisul talcioc, isi vinde marfa pe drumeagul, lung de vreo 200 de metri, care porneste de la intrarea secundara. De altfel, pe stâlpi, din loc in loc, vegheaza amenintatoare pancarte metalice pe care sta scris interdictia de a vinde direct pe malul digului.
Riscul e mare, „doar” amenda de 500 la 5.000 de lei. „Unui amarât i-ar trebui doua vieti ca sa vânda cuisoare si suruburi pentru a plati amenda”, incheie Catalin Secara, angajatul Administratiei Pietelor.