27 decembrie 2024

Târgu-Ocna: Sărbătoare în premieră dedicată Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii şi Tineret

La Centrul de Cultură ,,Ion Talianu” din orașul-stațiune Târgu-Ocna, va avea loc, marți, 2 aprilie, prima ediție a evenimentului Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret ,,Juniorcart”.

Preambul



Pe 2 aprilie 1805, în Danemarca, s-a născut renumitul scriitor Hans Christian Andersen şi, pentru a-i cinsti personalitatea, la nivel internaţional, s-a decis ca această dată să fie Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii și Tineret. Scopul a fost de a insufla copiilor dragostea pentru citit şi pentru a canaliza atenţia spre cărţile destinate copiilor și tinerilor.

Centrul de Experienţe Pedagogice şi Culturale din Onești, îşi propune să marcheze importanţa cărţii printr-un eveniment care se adresează tuturor iubitorilor de carte, mici şi mari.

Programul manifestării, marți, 2 aprilie, Centrul de Cultură „Ion Talianu”, ora 15.00

* Lansare de carte: Colecţia „Biografii”, apărută la Editura „Didactica Publishing House”, sub semnătura prof. dr. Gabriela GÎRMACEA. În această colecţie, au apărut patru volume, prin intermediul cărora editura îşi propune să aducă în atenţia cititorilor viaţa şi opera marilor personalităţi ale culturii şi literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ciprian Porumbescu şi Ion Creangă. Cărţile au fost scrise cu intenţia de a contura un context istoric, politic şi cultural pe care elevii şi adulţii să-l înţeleagă uşor. Colecţia dezvăluie fapte, mentalităţi şi idei în jurul cărora s-a construit o personalitate şi fixează repere pentru înţelegerea operei, deschide un demers reflexiv, conturează valori şi atitudini.

În holul Centrului de Cultură „Ion Talianu” din Târgu Ocna va fi organizat și un inedit stand de carte.

* Dezbateri interactive

– ,,Cărțile și broșurile de turism, promotoare ale istoriei, culturii și tradițiilor băcăuane, în atenția tinerilor cititori” – prezintă: Romulus-Dan BUSNEA, inspector de specialitate în cadrul Serviciului Public Județean pentru Prmovarea Turismului și Salvamont Bacău, jurnalist și scriitor;

– ,,Inteligenţa artificială versus carte” – prezintă prof dr. Gabriela GÎRMACEA, scriitoare

Invitaţi: Lect. univ. dr. Adrian JICU – directorul Bibliotecii Județene „C. Sturdza” Bacău, Florentina ION, manager la Editura „Didactica Publishing House”, Teodora ZAHARIA, director editorial la Editura „Didactica Publishing House”, Prof. dr. Liviu NEAGOE, Prof. Cristina ISCRU, Prof. Dan SANDU, poeta și artista plastică Ionica BANDRABUR, Cosmin BLAGA, elev la Colegiul Naţional „C. Negri” din Târgu Ocna, cadre didactice, bibliotecari, elevi

Organizatori: Centrul de Experienţe Pedagogice şi Culturale Onești, Primăria Târgu-Ocna

Parteneri: Editura „Didactica Publishing House”, Centrul de Cultură „Ion Talianu” din

Târgu-Ocna, Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activității de Salvamont Bacău

Parteneri media: „Amprenta de Oneşti”, „Deşteptarea” Bacău, „TgOcna.ro”

Momente artistice: Formații ale elevilor din Târgu-Ocna

Proiect iniţiat şi moderat de Gabriela GÎRMACEA şi Romulus-Dan BUSNEA

Vom reveni cu detalii la finalul evenimentului.

Romulus-Dan BUSNEA



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img