Reguli la vedere şi reguli deduse
Sunt multe situaţii de acest fel, dar în cele ce urmează ne vom referi numai la scrierea numelor de localităţi. Până în urmă cu un deceniu şi ceva, lucrurile erau limpezi: deschideam DOOM-ul – ediţia I, 1982 – la „Nume proprii geografice şi nume de locuitori” (prima anexă a celei mai importante lucrări normative editate de Academia Română) şi aflam că toponime precum Târgu-Mureş şi Târgul Frumos se scriu, după cum se vede, diferit. (O remarcă: cititorul grăbit sau mai puţin familiarizat cu dicţionarele nu avea nicio şansă să descopere anexa citată mai înainte, pentru că se afla, ca orice anexă, la sfârşitul cărţii; or el cerceta doar listele de cuvinte de la litera T.)
Regula nu s-a schimbat odată cu ediţia a II-a (2005) a DOOM-ului, doar că lipseşte inventarul localităţilor cu dificultăţi de scriere, iar în interiorul dicţionarului sunt foarte puţine exemple de nume geografice.
Urmarea: a câştigat în audienţă DEX-ul, pe care mulţi vorbitori îl tratează ca pe instanţa supremă. În paginile lui avem atât reguli la vedere, cât şi reguli implicite. Din a doua categorie fac parte numele de locuitori, pe baza cărora se poate reconstitui toponimul, dacă acesta nu apare explicit.
Din Transilvania, în Oltenia
DEX-ul nu înregistrează numele proprii, aşa că le putem descoperi, în cazul toponimelor, din cuvintele-titlu pentru numele de locuitori. Ultimele trei înfăţişări (2009, 2012, 2016) ale celui mai răspândit dicţionar al limbii române consemnează astfel: „TÂRGUMUREŞEAN, -Ă, târgmureşeni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Târgu-Mureş. 2. Adj. Care aparţine municipiului Târgu-Mureş sau târgmureşenilor” /…/, /din/ „Târgu-Mureş (n. pr.) + suf. -ean)”. Nu e nicio greşeală în transcrierea noastră: DEX-urile din 2009 încoace îl omit pe u, deşi DOOM2 cere să rostim şi să scriem într-un singur chip: târgumureşeni… (DOOM1 permitea ambele grafii.) Un cititor grăbit ar înţelege că trebuie să folosească singularul târgumureşean, dar pluralul târgmureşeni, mai ales că femininul are aceeaşi scăpare: „TÂRGUMUREŞEANCĂ, târgmureşence”.
Nu ar fi trebuit să se strecoare o asemenea inconsecvenţă, pentru că în „Prefaţă la ediţia a II-a revizuită şi adăugită” (2009) se precizează că sunt respectate normele ortografice din 2005.
Să coborâm pe Valea Oltului şi să ne lăsăm întâmpinaţi de atât de ospitalierii vâlceni. Deschidem DEX-ul şi citim: „VÂLCEAN, -Ă, vâlceni, -e /…/ Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea”/…/ Încă de trei ori apare toponimul, scris fără cratimă şi aşa îl va scrie cititorul grăbit (dar cu bună memorie). În DOOM2 se stipulează însă: „se scriu separat numele proprii geografice cu structura /…/ substantiv urmat de adjectiv (Baia Mare)” (p. LXXV). Cum Vâlcea nu este adjectiv, se impunea scrierea cu cratimă.
Ne putem controla grafia?
Da, printr-o regulă extrem de simplă: dacă între cei doi termeni poate fi pus verbul „a fi”, în forma este, se va scrie fără cratimă şi cu articol, întrucât formează o unitate de înţeles eliptică de verb („Târgul /este/ Frumos”; „Râmnicul /este/ Sărat”; în istoria acestor oraşe, se poate descoperi motivaţia directă a denumirilor: localitatea din judeţul Iaşi a atras cândva admiraţia unui înalt demnitar şi, respectiv, prin apropierea municipiului din judeţul Buzău trece râul cu acelaşi nume); dacă nu, se va folosi cratima (Târgu-Mureş, Râmnicu-Vâlcea; este imposibil de acceptat „Târgu/l/ este Mureş” sau „Râmnicu(l) este Vâlcea”).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
