La Gradinita „Lizuca”, structura a Scolii „Ion Creanga” a avut loc o actvitate inedita cu titlul „Târg de Creatie si Valori”, o activitate demonstrativa ce a folosit conceptul de educatie outdoor. Prin caracteristicile si noutatea lui, proiectul a stârnit interesul educatoarelor care s-au implicat direct in organizarea si desfasurarea activitatii, dar, mai ales, curiozitatea celor 200 de micuti care invata aici.
Concret, in curtea gradinitei s-a organizat un adevarat iarmaroc, din care nu au lipsit traditiile mestesugaresti, ispitele culinare, jocurile populare si voia buna. Astfel, prescolarii au invatat cum se face pâinea, au facut sarmale si gogosi, au vazut cum se prepara mamaliga in ceaun pe chirosteie, au pictat pe pietre, pe linguri de lemn si au dansat. Printre ei s-a aflat si Nica a lui Stefan a Petrei cu pupaza din tei, care, pentru prezentarea in dulcele grai moldovenesc, a stârnit aplauzele tuturor.
A fost o adevarata sarbatoare, o frumoasa poveste cu personaj colectiv, cu muzica, tarabe, mese ornate in decoruri adecvate, obiecte traditionale si decoruri adecvate. Impactul a fost peste asteptari, chiar si trecatorii aflati in zona s-au alaturat si s-au transformat in spectatori plini de emotie.
„Copiii au fost actorii principali, care au captat atentia pentru aproximativ doua ore tuturor celor prezenti, dar si invitatilor, prof.Aurelia Pitu, inspector scolar pentru invatamântul prescolar, initiatoarea conceptului de educatie outdoor in unitatile scolare din judetul Bacau, dar si parintilor care au fost deosebit de impresionati si emotionati.”
prof. Mioara Chiriloaie, coordonator proiect, cerc metodic 3
La finalul activitatii, atât copii, parintii, dar si educatoarele si invitatii au incins o hora mare. Au urmat dezbaterile, ce au dezvoltat si promovat acest nou concept de educatie pentru prescolari, dar si lansarea de carte „Povesti de adormit nepoti”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.