„Taranul român nu mai exista! Exista fermierul, zilierul, bautorul de vodca”

Iulian Bucur este un neconventional. Muzeograf la sectia de Etnografie a Complexului Iulian Antonescu si profesor de istoria artelor la Colegiul „George Apostu”, stie câte-n luna si stele despre satul românesc si despre specia disparuta care l-a populat: taranii.

Despre mituri

– Cum de alte popoare se pot trage din Adam si Eva, numai noi, românii, ne tragem din doi barbati, Traian si Decebal? Din cate stiu, mitul original era despre Traian si Dochia, dar s-a transformat.
– Miturile se tot slefuiesc si devin convenabile… previzibile, frecventabile… si abandonabile.

– Sunt, deci, folosite in scopuri politice?
– Nu suntem animale politice? Nu trebuie sa ne inscriem intr-o naratiune? Sau meta-naratiune – ar zice postmodernii.

– Daca tot am amintit de formarea poporului român, cum se face ca un popor de ciobani refuza, astazi, sa mai manânce oaie si prefera porcul?
– Adevarul adevarat este ca la zestre se dadeau oi si nu porci. Oile nu se mâncau, se pastrau, se dadeau mai departe.

– Am auzit de niste celebri oieri evrei in apropiere de Bacau.
– Da! E vorba despre fratii Itic si Strul David din Parincea. Nu prea s-au priceput la comert si s-au facut pastori. Dar asta nu i-a impiedicat sa se imbogateasca. Prin anii ’70 aveau zeci de mii de lei, nu prea mai stiau ce sa faca cu atâtia bani, dupa cum mi-a povestit profesorul Tataru de la Magura. Erau necasatoriti.

Despre tarani si lumea noastra

– Românii par sa fie mereu infometati. Face parte foamea aceasta din zestrea noastra genetica?
– Nu. Taranul roman, cât a existat el, a mâncat putin si saracacios. Nu ca nu ar fi avut ce mânca, ba avea destul, exact cât ii trebuia… Taranul acesta a inceput sa dispara intre 1962 si 1989. Astazi, satele nu mai sunt locuite de tarani. Ei au disparut. Reimproprietarirea n-a putut sa readuca la viata o specie care era in declin accentuat. Lumea aceea are cruce pe ea.

– Cât de inteligent era taranul român?
– Destul de inteligent incât sa poata perpetua niste cutume care faceau lumea lui functionala. De exemplu, stia cât e ceasul noaptea, daca era senin dupa toate felurile de stele de iarna si de vara. Pleca spre Bacau sa-si vânda laptele exact la momentul potrivit astfel incât sa ajunga la Letea fix când iesea schimbul de la fabrica. Astazi abia gasim Carul mare. De fapt, nici nu mai privim cerul de noapte.

– Cum a aparut vorba „Ba, tarane!” ? De când a inceput sa fie „taran” sinonim cu „prost”?
– Din vremea nuvelelor lui Rebreanu. Este una cu doi tarani care trebuie sa ia trenul. Si apoi, mai ales de când s-au mutat taranii la oras. N-a existat o ura mai mare decât a taranilor urbanizati. Era si frica de a nu fi descoperiti acolo, la oras.

– I-au stricat taranii pe oraseni sau invers?
– Pai si orasenii au disparut, tot prin anii ’60. Au plecat evreii, au mai fost inchisi prin puscarii orasenii aia vechi, de generatii… Cu voiosie au venit taranii in locul lor! S-a nascut un altfel de oras, altfel decât cel clasic european, in fapt, o struto-camila. Putini sunt cu adevarat indragostiti de orasul lor. Cei mai multi sunt indragostiti doar de apartamentul lor. De asta si arunca pe geam orice. Dincolo de fereastra nu este spatiul lor.

– Mai exista un viitor pentru taranul român?
– Nu, taranul român nu mai exista! Exista fermierul, zilierul, bautorul de vodca.

– Care este cea mai mare mostenire lasata de tarani?
– Greu de spus… Daca e vorba de niste urme, atunci as spune ca la Bacau au lasat niste uluitoare biserici de lemn. Dar lemnul e perisabil, traieste numai 300 de ani. Toata intelepciunea lumii lor s-a pierdut iremediabil si nici n-ar mai avea loc in lumea noastra, decât asa, ca latina si greaca veche.

– Dar orasenii care cumpara pamânt la tara nu devin tarani?
– Pai ei nu cumpara pamânt, ei cumpara terenuri. „Pamântul” e un termen profund, „terenul” e de suprafata, superficial. Terenul e despre metri patrati si deschidere la strada.

Despre Bacau

– Aveti pe pagina de Facebook o harta din secolul XVIII, in care Bacaul este asezat pe o insula formata de bratele Bistritei. Când a disparut bratul vestic al râului?
– Cel mai probabil, atunci când morile de pe bratul acela au incetat sa mai umble. Morarii nu s-au mai procupat de decolmatare, bratul era intretinut artificial. Cele mai cunoscute sunt morile disparutei Episcopii Catolice, mori care erau cam pe acolo pe unde sunt atelierele artistilor plastici, la intersectia dintre strazile Mioritei si Ion Luca.

– A fost vreodata Bacaul altceva decât un târgusor prafuit?
– Da, prafuit a fost ca era nevoie da balalau la Primarie… (Balalaul era sacagiul care stropea drumul sa nu se ridice praful si, in timp ce uda in stânga si-n dreapta, isi uda si hainele, fiind, la final, ud-leoarca, bacauanii nascocind expresia „umbla balalau la Primarie”, care mai târziu a devenit „umbla balalau” cu sensul de „umbla fleaura”.)

-Ce are Bacaul deosebit? Un element care sa-l faca altfel decât alte orase?
– Exista tomuri despre estetica banalului, filosofii seriosi scriu chiar in acest moment despre asta. Exista o poza de la Auschwitz cu un neamt care intâmpina un tren de deportati; pozitia lui de soldat e unica, nimeni n-ar mai putea sa stea asa acolo vreodata, cu atitudinea aia. Cam asa e si Bacaul, are locul lui pe pamântul asta care se tot invârte.