Ţăranii nu stau bine cu chimia

Nu ştiu ce legătură are roşia românească cu alegerile europarlamentare, însă am observat că se bate monedă în campanie pe cultivarea legumelor autohtone, pe mărirea subvenţiei la cultivarea roşiilor în regim protejat, astfel ca producătorii să vină cu legume timpurii pe piaţă.

Ideea, am reţinut, este de a contrabalansa importurile cu produse care, în opinia specialiştilor dar şi a consumatorilor, nu corespund calitativ, fiind cultivate şi apoi tratate cu substanţe chimice peste normele standard, ba, se mai afirmă că în special roşiile sunt stimulate pentru culoare şi rezistenţă în timp.

Sprijinirea legumicultorilor, în special a celor care cultivă în regim protejat (sere, solarii) este binevenită, însă nu mă îndoiesc că Ministerul Agriculturii cunoaşte că în România a dispărut sămânţa autohtonă de roşii cultivabile în acest regim, aceasta fiind importată. Şi atunci, ce am rezolvat? Şi mai este un aspect pe care nimeni nu-l analizează şi tratează cu seriozitate: mulţi dintre legumicultorii noştri, poate prea mulţi, au învăţat de la cei pe care-i hulesc că producţiile vor fi tot mai mari, la fel şi câştigurile, dacă administrează îngrăşăminte chimice fără respectarea tehnologiilor standard, tratează cu substanţe chimice cu toptanul, unele deja interzise în Uniunea Europeană.

În ţară mai sunt doar trei staţiuni de cercetare în domeniul legumicol, cu rezultate excelente, printr-o muncă de Sisif a unor specialişti care, cu fonduri limitate, au readus soiurile tradiţionale în circuitul agricol, însă pentru sămânţa necesară cultivării roşiilor în regim protejat mai este mult de muncă. În aceste condiţii, degeaba subvenţionăm legumicultorii, dacă aceştia folosesc aceleaşi tehnologii şi soiuri aduse din import şi nu instituim şi un control riguros al calităţii. Riscăm în continuare să mâncăm roşii româneşti cu aceleaşi „calităţi” ca acele importate din Turcia, cu toţi banii investiţi în cultivarea legumelor autohtone, sănătoase şi gustoase.