5 noiembrie 2024

Tarabe pline si viu colorate, musterii mai deloc

Pietele din Bacau sunt pline de bunatatile taranilor, de la rosii mari si bine coapte, castraveti zemosi si parfumati, fructe de sezon ori trufandale, pâna la pepenii aranjati in gramezi uriase, care parca-i si auzi cum pârâie când dai sa-i tai felii.

Mercurialul legumelor



In Piata Sud, de exemplu, regine acum sunt rosiile, mici sau mari, rotunde sau ovale, cu nuante spre rosu inchis sau portocalii, iar pe ici pe colo, câte o gramajoara din soiul Inima Boului, e drept, cu aparente necomerciale, dar atât de apreciate de gospodine. Preturi pentru toate buzunarele, de la 1,5 lei kilogramul, la 3 lei.

Castravetii, la fel, dupa categorii: daca sunt mai trecuti, ii iei si cu 1 leu kilogramul, dar pe cei abia culesi pe roua diminetii nu-i poti pune in plasa fara 3 lei kilogramul. Mai departe, ardeii grasi, verzi si aromati, se vând cu 2,5-3 lei kilogramul, mai scumpi fiind cei din soiul Capia – 4 lei. Ceapa tânara, de anul acesta, se vinde cu 2,5 lei kilogramul, cartofii noi, cu 1 leu, 1,5 sau 2 lei kilogramul, in functie de calibru. Vinetele tinere se vând cu 3 lei kilogramul, morcovii cu 2,5 lei/kilogram, iar verdeata (patrunjel, marar, leustean) cu 1 leu legatura.

Preturi la fructe

Fructele ocupa un loc special, unele, fiind trufandale, au un pret ca atare. Asadar, capsunele, aduse de undeva din partea Iasiului, au un pret de 8 lei pe kilogram, prunele – 2 lei/kilogram, perele – 6 lei, strugurii – 6,5 lei (probabil si fara prea multa dulceata, dat fiind ca-s din recolta anului trecut), caisele – 4 lei kilogramul, piersicile – 4 lei/kilogram, nectarinele – 4,5 lei kilogramul, merele de vara, ce aduc cu cele de Sf. Ilie – 2 lei kilogramul, pepeni verzi la 1-1,5 lei kilogramul sau galbeni la 1,5 lei kilogramul, iar visinele de Itesti – 4 lei kilogramul.

Mai gasesti si fructe de soc la 3 lei kilogramul, bureti galbiori – 15 lei kilogramul, afine – 15 lei kilogramul, mure -10 lei sau porumb pentru fiert la 1 leu bucata. In rest, multa lume care incearca sa târguiasca, dar fara niciun final, fapt ce-i exaspereaza pe unii comercianti din piete.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri