Se spune că, auzind de cartea „Arta războiului”, regele statului Wu l-a primit în audiență pe autor, Sun Tzu, și l-a întrebat dacă poate face o demonstrație a artei de a conduce trupele. Răspunsul fiind pozitiv, regele a întrebat dacă poate face același lucru și cu femeile. Din nou răspunsul a fost „da”. Așa că au fost aduse la curte 180 de femei tinere și frumoase, pe care Sun Tzu le despărți în două companii, în fruntea cărora puse concubinele preferate ale regelui. După o scurtă inițiere în instrucția de front, când se dădu comandă să se întoarcă la dreapta, femeile izbucniră în râs. Sun Tzu zise: „Dacă indicațile nu sunt clare și ordinele n-au fost complet explicate, este vina comandantului”. A mai repetat de câteva ori instrucțiunile iar, când a comandat, din nou, întoarcerea, femeile au izbucnit iarăși în râs. „Dacă indicațiile au fost explicate și ordinele nu sunt executate conform legii militare, atunci aceasta înseamnă crimă din partea ofițerilor”, a spus Sun Tzu, ordonând decapitarea celor doi comandanți ai companiilor. În ciuda împotrivirii regelui, cele două concubine au fost ucise. Companiile de femei au executat, apoi, ordinele fără greșeală.
De peste trei decenii, în România, legea a ajuns să fie doar o barieră pentru proști, peste care sar cei puternici și pe sub care se strecoară șmecherii. Nimeni nu mai aplică dar nici nu mai vrea să aplice legea. Pentru că, pe de o parte, ar putea declanșa o reacție în lanț nimicitoare întrucât de ani de zile legile sunt încălcate iar, pe de altă parte, lăsându-i să se bucure de roadele fărădelegilor lor, cei vizați devin șantajabili.
Când aproape întreagă economie românească se bazează pe furtul proprietății publice iar marile averi s-au construit pe țepe date cetățenilor sau instituțiilor de stat, a vorbi de respectarea legii este sinonim cu a pomeni de funie în casa spanzuratului. Mai rău este că, văzând că ălor mari nu li se întâmplă nimic când dau tunuri, și cei mici au început să prindă curaj. Nu este zonă în societate în care să nu se practice mica înțelegere sau furtul pe față. În aceste condiții să ceri unui popor învățat cu haiducia să respecte reguli sanitare nerespectate nici măcar de inițiatori, este un non-sens.
Dar nu este vorba numai de atât. Nici măcar o idee, un plan, un proiect de țară nu mai poate fi discutat pentru că nu există garanția că va fi respectat. Iar în lipsa unei idei care să prindă în jurul ei energiile creatoare, toată lumea se ocupă cu datul din gură. Cu temei, dar, mai ales, fără. Suntem țara în care toată lumea vorbește și nimeni nu ascultă.
