Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv.
La data de 12 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi prin 112, de către o tânără de 18 ani, din comuna Mărgineni, despre faptul că la locuinţa bunicii sale din comuna Orbeni ar fi izbucnit un incendiu.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, un tânăr de 21 de ani, din Bacău, concubinul persoanei care a făcut sesizarea, ar fi avut un conflict spontan cu aceasta şi ar fi incendiat locuinţa bunicii acesteia unde locuiau împreună.
Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de acesta, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere, fiind introdus în arestul I.P.J. Bacău.
La data de 13 aprilie a.c., tânărul a fost prezentat instanţei care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.