Polițiștii de investigaţii criminale din Oneşti, împreună cu cei din cadrul I.P.J.Gorj au depistat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată săvârșită în noaptea de 09/10 aprilie a.c., asupra unui bărbat din localitate. Tânărul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.
La data de 16 aprilie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din Oneşti, împreună cu cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J.Gorj, au reţinut un tânăr, de 29 de ani, din comuna Bogdăneşti, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în seara zilei de 09 aprilie a.c, un bărbat de 70 de ani, din Oneşti, l-ar fi invitat pe tânăr la locuinţa sa unde ar fi rămas până în jurul orei 04.00, când ar fi fost agresat de acesta şi deposedat de suma de 500 de euro, două telefoane mobile şi 1000 de lei.
Tânărul a fost depistat pe raza localităţii Târgu-Jiu şi condus la sediul poliției, unde în baza probatoriului administrat, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.