Tâlhar prins de trecători după ce a furat poșeta unei femei

    La data de 09 octombrie a.c., o patrulă de polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au prins în flagrant un tânăr de 26 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie.

    Tânărul a fost depistat de poliţişti imediat după comiterea faptei, cu ajutorul păgubitei, o femeie de 42 de ani şi a unor martori oculari, care au dat dovadă de spirit civic şi implicare în vederea imobilizării autorului.



    Poliţiştii au stabilit că bănuitul, în timp ce se afla în incinta unui magazin din Bacău, ar fi profitat de lipsa de supraveghere a bunurilor de către păgubită şi ar fi sustras poşeta acesteia.

    În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

    Tânărul a fost reţinut de poliţişti şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

    Poliţiştii recomandă cetăţenilor să supravegheze permanent bunurile pe care le deţin şi să sesizeze de îndată poliţia atunci când viaţa, sănătatea, siguranţa bunurilor lor sau ale altora sunt puse în pericol, la apelul gratuit de urgenţă 112.

    Totodată salutăm spiritul civic al păgubitei şi martorilor oculari care au oferit poliţiştilor indicii în vederea identificării autorului faptei.




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.