Taina traditiilor de la Cucuieti

Sapte vai si sapte dealuri ai de trecut de la soseaua Bacau-Moinesti pâna in mica localitate Cucuieti, din comuna Solont.

Mai exact, noua kilometri prin locuri uimitor de frumoase, pe un drum in buna parte neasfaltat, ce te poarta la margine de munte, printre livezi inflorite si verde crud, de inceput de primavara.

Satul e asezat pe fundul unei caldari formata de dealurile din jur, ascunse sub cusme de paduri de conifere. O oaza de liniste adânca si aer curat de care orasenii nu au de multe ori ocazia sa se bucure.

Este un sat aproape izolat de restul lumii, unde locuitorii se descurca binisor, fiindca aproape fiecare are câte o ferma cu vaci, oi sau stupi. Motorul economiei rurale este aici trocul, care le asigura tot ce au nevoie.

Catolici si ortodocsi, in buna armonie

Cucuieti e un sat cu radacini in vremuri demult apuse, din care au ramas marturie o bisericuta de secol XVIII si o multime de trairi arhaice pastrate de familii cu personalitate, descinse din semintii incrustate in timpuri ascunse. Traiesc laolalta, aici, si ortodocsi si catolici, in buna pace si armonie. O dovada in acest sens este ca biserica ortodoxa a primit clopotul cadou de la comunitatea catolica, dupa cum povesteste parintele ortodox Irinel Cernat. In plus, satenii sunt de acord ca Pastele, cea mai mare sarbatoare a Crestinatatii, ar trebui celebrat in aceeasi zi, in fiecare an, si de ortodocsi si de catolici, ca doar „avem acelasi Dumnezeu, iar Iisus este doar unul”.

In saptamâna dinaintea Pastelui e freamat mare la Cucuieti. Lumea se pregateste asiduu de sarbatoare si in primul rând merge la biserica pentru spovedanie si impartasanie, pentru a fi pregatita de Invierea Mântuitorului. Postul l-au tinut mai ales femeile, fiindca barbatii care merg la munci fizice grele au primit câte o imbucatura de frupt, pentru putere, iar copiii au dezlegare. In fiecare dintre cele sase sâmbete ale postului, la parastasele de sufletul celor plecati, femeile au dat de pomana oale de lut in care au pus sarmale, taitei cu lapte sau alte bucate. Oalele pentru pomeni sunt o traditie veche la Cucuieti, iar seniorul olarilor este Ion Condret, ajuns acum la 90 de ani. Sfântul Maslu se tine de 2-3 ori, când bisericile sunt neincapatoare.

Ca orice alti buni crestini, satenii lucreaza intens la curatenie. Varul il obtin la schimb, de la carausi care bat drumurile in carute si imbie cu lungi strigaturi: „Hai la vaaaar! Hai la vaaaar!”. Satenii ies la porti, dau tuica, vin, ori miere de albine si primesc la schimb varul pe care il dau pe peretii caselor sau pe trunchiurile pomilor. „Varuim casa, spalam haine, greblam livada, curatam via, varuim pomii, punem primele straturi de legume, facem curatenie in cimitir si la troitele din sat. Ne spovedim si ne impartasim si ne straduim sa ducem canonul pâna la capat. Ne infrânam de la rautati, de la a pacatui cu ochiul, cu fapta, cu vorba”, spune Doina Creanga, invatatoare pensionara, in vârsta de 64 de ani.

Traditiile din camara

In post, bucatele sunt diverse, facute pe cuptorul si in rola din bucataria de vara, nelipsita in gospodariile din Cucuieti, de tip semideschis, sa se simta bine aerul de primavara. Se face pâine impletita in trei, iar copiilor li se da o placinta, mai mult spre amagire, in loc de pasca, „fiindca este pacat sa manânce pasca in post”, spune invatatoarea. Se manânca ciorbe de zarzavaturi si legume pastrate inca de pe iarna. De altfel, beciurile si camarile sunt inca pline cu tot felul de conserve: muraturi, bulion, ghebe si hribi la saramura sau uscati, iutei, fasole, pastai, brânza la slatina, cirese, coarne si visine uscate, compoturi, miere de salcâm, de conifere, poliflora, miere cu catina, propolis de pus in ceaiul de dimineata, mere uscate, nuci.

Iar din toate astea se fac nenumarate feluri de mâncare, cum ar fi piftelele de ghebe, fara ou, legate doar cu cartof ras, marar, usturoi, piper si pâine inmuiata in apa. O delicatesa este si borsul de fasole, cimbru, leustean si busuioc uscat, acrit cu coarne, culese la sfârsit de vara, când inca nu sunt coapte bine si apoi uscate la soare si vârâte in racoarea camarii. Apoi, urzicile cu hrean si in toate felurile posibile, pe saturate, sarmalele de ghebe in foi de stevie, sau in foi de podbal, cu orez si ghebe, legate tot cu cartof ras. Se face si un colac impletit, numit „prinos”, din aluat cu apa, zahar, ulei, drojdie, dat cu miere de albine si bagat in rola. Si neaparat cu „vointa si dragoste”, dupa cum spune Elena Toma, o alta gospodina din sat. La mare pret sunt si papadia sau grâusorul, ascunse prin salate stropite cu zeama de lamâie.

Parada gusturilor

Bucatele pentru masa de Paste sunt o defilare de gusturi, taine culinare, traditii si pasiune, toate laolalta. „Posibilitati sunt si avem tot ce ne trebuie: oua, faina, gâste, curcani, miei, vaci de lapte, miere”, spune Elena Toma, reticenta la ideea de a merge la supermarket sa-si cumpere cozonacul si ouale gata incondeiate.

Apropo de oua, acestea se vopsesc in joia mare, cu modele de frunzulite, in vopseluri naturale, vegetale: foi de ceapa pentru galben, pelin pentru gri, coji de nuca pentru nuante de maro si combinatii din acestea pentru rosu sau alte nuante. Mielul este la mare pret si din el se face friptura, dar mai ales o delicioasa pastrama, atârnata la zvântat de grinda, in camara. „Am patru oi la stâna si fiecare a fatat câte doi miei, ca niciodata. Va fi an bogat!”, spune, bucuroasa, invatatoarea Creanga. Despre preparate de porc nu se vorbeste, fiindca foarte putini sunt cei care cresc râtani pe lânga casa.

Brânza zburata

Când e sa pregateasca masa de Paste, gospodinele nu se gândesc la cantitate, cât la pastrarea obiceiurilor mostenite din mosi. Intru cinstirea cozonacilor, femeile se aduna in casa uneia si fac claca la framântat coca in covata de lemn, sa iasa fraged si pufos aluatul. Care se invârte cu umplutura de nuca macinata, stafide, eventual rahat si ceva esenta, se aseaza cuminte in forme innegrite de focurile trecute si se ascunde in pântecele cuptorului infierbântat dinainte, cu lemne de fag. Se ung cozonacii cu ou batut si miere, iar la urma te lingi pe degete de pofta, fiindca nu primesti decât dupa Inviere.

Pasca cu brânza zburata este o alta poveste frumoasa. De ce zburata? Fiindca brânza se mestereste din lapte proaspat muls si acritul chisleag, care mai apoi se smântânesc cu atentie sa nu ramâna lingura de lemn aninata in grosimea untoasa a smântânii, pe care gospodina o va folosi apoi la alte bunataturi. Ulcica de lut cu amestecatura ramasa se gâdila cu o flacara iute de foc de plita, se alege brânza, se pune in tifon si se roteste pâna ameteste, apoi se lasa la scurs. In final, dupa lupta cu trei litri de lapte si chisleag, te alegi cu un bot de jumatate de kil de brânza zburata, care se amesteca cu ou batut, zahar, stafide si arome si se zamisleste cea mai buna pasca din lume.

Iar pe lânga drobul de miel, friptura de curcan, pe lânga cea de miel fragezit la bait de vin, dafin, piper si usturoi, pe lânga pastrama ce alinta cerul gurii, gospodinele mai fac si o ciorba de curcan, in care ineaca o multime de zarzavaturi. Plus sarmale din gusa de curcan, care are grasime foarte putina si e extrem de gustoasa. Totul, sarat cu saramura de la izvor.

Asta manânca oamenii de la Cucuieti exact dupa ce vin de la slujba de Inviere, iar lânga ciorba, in loc de pâine, pun o bucata zdravana de pasca. Mai inainte, se spala pe obraji, pe frunte si barbie, in semn de cruce, cu banut si ou rosu, sa fie cu spor, puternici si voiosi tot anul.

Duminica se merge la vechea bisericuta, unde parintele Irinel Cernat tine slujba din prima zi de Paste. Flacaii isi impodobesc carutele cu scoarte multicolore si flori si pornesc sa isi viziteze rudele din sat, sa-si spuna din suflet „Hristos a inviat!”, sa ciocneasca un ou rosu si un pahar cu tuica sau vin, scos din butoaie mostenite de la generatiile demult apuse. Iar seara, toata suflarea se aduna la margine de sat, unde se face un mare foc ce se avânta spre inaltul cerului, in chip de simbol al purificarii.

A petrece un Paste la Cucuieti ar insemna, pentru un orasean, o intoarcere in vremuri nestiute. Pastele de la Cucuieti este anul acesta aproape la fel cum a fost acum o suta de ani si probabil aproape la fel cum va fi peste alta suta de ani. E o spirala a timpului si a traditiilor. Cucuieti este aproape ca o piesa de muzeu, pe care obigatoriu trebuie sa o privesti cu respect, de la distanta, spre a nu-i tulbura nici cu o rasuflare macar echilibrul perfect, ce o tine suspendata deasupra acestei lumi.