25 decembrie 2024

O șansă pentru fiecare, o șansă pentru toți

Tablete cu internet gratuit pentru 350 de copii din Colonești. Și bani pentru profesori pentru a-și cumpăra device-uri electronice

În aceste zile, elevii și preșcolarii ce frecventează școlile și grădinițele din componența Școlii Gimnaziale „Smaranda Apostoleanu” Colonești au primit 350 de tablete și 350 abonamente de telefonie mobilă, cu internet, timp de un an, pentru derularea activităților școlare în această perioadă de pandemie, prin care se recomandă învățământul online.

Achiziția a fost făcută prin proiectul „O șansă pentru fiecare, o șansă pentru toți”, pe componenta POCU, pe care Primăria Colonești îl derulează în parteneriat cu Societatea Națională de Crucea Roșie Română, filiala Bacău. Totodată, și fiecare cadru didactic de la Colonești a primit suma de 2.250 lei în vederea achiziționării de laptop sau alte produse electronice necesare activităților școlare. Tabletele conțin programe și platforme specifice fiecărei discipline, care îi ajută enorm.



„Este un moment cum nu se poate mai potrivit, într-o perioadă când toate comunitățile duc lipsa fondurilor pentru o dotare absolut necesară elevilor și cadrelor didactice. Mulțumim Societății Naționale de Crucea Roșie – Filiala Bacău, în speță domnului Dan Marcel Babliuc, pentru acest nobil gest de a colabora cu comuna Colonești într-un proiect pe fonduri europene, având în vedere gradul de sărăcie din zonă. Sperăm în ajutorul bunului Dumnezeu, de toate aceste lucrări frumoase și necesare copiii să beneficieze la clase având în vedere că avem un grad de infectare de zero în toate școlile și grădinițele din comună, acestea funcționând pe scenariul verde”, a spus primarul comunei, Valentin Mîrzac.

Aceste dotări vin în completarea altor dotări realizate de Primărie și Consiliul Local Colonești, făcute în aceste momente grele pentru școală, cum ar fi separatoare în clase, măști și dezinfectant pentru toți elevii și cadrele didactice până la sfârșitul anului, oferirea de cele mai bune condiții, conform normelor în școli, camere de filmat în clase pentru învățământ online etc.

Pe același proiect, copiii din Colonești beneficiază și de voucher-tichet social, în valoare de 50 de lei fiecare, și pachete alimentare pentru familiile acestora.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img