Dupa ce 20 de persoane aflate in tabara de la Valea Budului au ajuns la spital cu varsaturi si diaree, ieri dimineata, majoritatea copiilor veniti aici (au fost, in total, 130) au pus mana pe telefoane si au chemat parintii sa-i ia acasa. aEu vreau sa plec de aici, ne-a spus una dintre eleve. Nu-mi place tabara si nici vremea nu tine cu noi. Acum s-au mai imbolnavit si acesti colegi. I-am chemat pe parinti sa vina astazi si sa ma ia acasa”. O alta pustoaica nu s-a sfiit sa arunce toata vina pe mancarea din tabara. aDe doua zile mananc doar hrana rece. Eu sunt obisnuita cu mancare calda, nu cu conserve”, s-a plans copila. Parintii copiilor din Bacau si Buzau au ajuns primii in tabara. Cei de la Bucuresti au inceput sa-si faca aparitia dupa ora pranzului. aDai o gramada de bani pentru tabara, trimiti copilul sa fie in siguranta si te trezesti cu el la spital. Nu neg ca te poti pricopsi cu o indigestie si acasa. Dar e greu sa accepti ca sa se intample acest lucru intr-o tabara pentru copii”, ne-a spus unul dintre parinti. In ceea ce priveste conducerea taberei, aceasta si-a turnat cenusa in cap si a anuntat ca va face totul pentru a recapata increderea parintilor. aPentru ca nu s-a incheiat seria, vom returna parintilor o parte din bani”, a precizat Clement Moise, contabilul sef al Administratiei Taberelor.
Nu se cunoaste inca sursa de contaminare
Conducerea Inspectiei Sanitare de Stat din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) a decis suspendarea temporara a activitatii taberei. aTabara va ramane inchisa pana ce vom avea date certe privind sursa de contaminare, ne-a declarat doctorita Mihaela Popescu, directorul ASP. Masura a fost decisa pentru a evita cresterea numarului imbolnavirilor, in cazul in care ar exista un purtator al germenului care a produs contaminarea”. Imediat ASP a luat probe din mancarea preparata si consumata in tabara, precum si din blocul alimentar, al caror rezultat se va cunoaste astazi. Ieri dimineata, probe coproprazitologice au fost prelevate si de la personalul din tabara. Rezultatul la acestea va fi aflat luni. In functie de ceea ce vor arata analizele, se vor stabili si masurile necesare. Cert este ca daca ar fi fost contaminata toata mancarea, atunci s-ar fi imbolnavit toti copiii. Oricum, multi din cei care au ajuns la spital au consumat si dulciuri oferite de studentii englezi.
Scris de Lili Adochitei, Ana Lupan
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.