8 noiembrie 2024

Sute de femei vor fi ajutate sa-si gaseasca un loc de munca

Camera de Comert si Industrie Bacau a prezentat, ieri, partea a doua a proiectului „EGALitate de sanse pe piata muncii – EGAL”, destinat promovarii egalitatii de sanse pe piata muncii. Derulat inca de anul trecut, in parteneriat cu Fundatia Antreprenoriat Social Vâlcea, Camera de Comert Harghita, Fundatia Centrul de Pregatire Profesionala Vâlcea si Indice Consulting si Management, proiectul are o valoare de peste 9,9 milioane de lei, fiind cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Grupul tinta sunt femeile care sunt in somaj sau au iesit din aceasta forma de sustinere din partea statului.

Aproximativ 450 de femei vor beneficia de cursuri de calificare pentru diverse meserii cautate pe piata muncii si 300 vor primi asistenta în vederea dezvoltarii de activitati independente sau a initierii unei afaceri. In total, vor fi 18 cursuri de perfectionare in meserii din alimentatia publica, estetica, ingrijirea batrânilor si a copiilor, precum si la cele 15 cursuri de antreprenoriat. Totodata, participantele la cursuri vor primi si un sprijin financiar de circa 900 de lei pe luna pentru fiecare.



„Pentru judetul Bacau, sunt repartizate 150 de locuri pentru tot atâtea femei, dintre care, pâna acum, s-au scolit 78 de persoane, in alimentatie publica si comert.”
Mihai Tulbure, director Camera de Comert si Industrie Bacau

Principalul obiectiv al proiectului este consolidarea principiului accesului egal pentru toti pe piata muncii cu scopul de a creste oportunitatile de angajare ale femeilor si asigurarea accesului egal la ocupare si la construirea unei cariere profesionale.

„Noi pregatim 451 de femei pe care le recalificam in meserii importante, in acest moment. Acestea vor primi calificare atestata de autoritatile statului, ceea ce dovedeste ca aceste cursuri au calitatile similare cu cele din invatamântul profesional organizat de stat, daca nu chiar mai bun, daca ne gândim ca, la stat, exista unele structuri care nu mai corespund realitatii”, a explicat si Valentin Cismaru, presedintele Fundatiei Antreprenoriat Social Vâlcea. Proiectul se deruleaza pe durata a 18 luni, în mai multe judete din regiunile Nord-Est – inclusiv in Bacau, Sud-Vest Oltenia si Centru, acesta urmând a fi incheiat in luna noiembrie a acestui an.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014