27 decembrie 2024

Suspectul crimei de pe Aleea Ghioceilor a fost achitat

Dosarul celebrei crime de pe Aleea Ghioceilor s-a incheiat, la prima instanta, cu o achitare. Inca un dosar de omor ramâne, astfel, cu autor necunoscut, demonstrându-se ca ancheta procurorilor a fost superficiala.

Dupa aproape 13 ani de cercetari, Vasile V., fost profesor la Colegiul Tehnic „Henri Coanda”, trimis in judecata pentru uciderea asistentei medicale de la Spitalul Judetean, Cornelia Geanina Marinovici (32 de ani), dar si pentru tâlharie calificata, a fost achitat de Tribunalul Bacau „întrucât nu exista probe ca inculpatul a savârsit infractiunile”.



Sentinta nu este definitiva, iar procurorii cel mai probabil vor face apel. Decizia de achitare vine, astfel, sa confirme criticile avocatului inculpatului, pe tot parcursul procesului, legat de lipsa oricaror probe in dosar si ancheta superficiala.

Inclusiv mama victimei i-a luat apararea inculpatului. In opinia ei, principalul suspect ar fi trebuit sa fie concubinul victimei, angajat in „Legiunea Straina” din Franta, si nicidecum Vasile V. Ciudat in acest dosar este ca, initial, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a barbatului, decizie anulata, in mod surprinzator, in aceeasi zi de catre superiorul procurorului care s-a ocupat de caz. La fel de curios a fost si mobilul crimei – o suma de bani, in conditiile in care tot anchetatorii aratau in rechizitoriu ca „asupra victimei au fost gasite bijuterii, iar intr-o haina aflata in sifonier, in unul dintre dormitoare, a fost gasita suma de 200 euro”.

Vasile V. a devenit principalul suspect in acest dosar doar pentru „prietenia sporadica” pe care a avut-o in timpul liceului cu victima si pentru ca locuiau pe aceeasi strada. Pentru anchetatori au contat si datoriile mari acumulate de profesor si obisnuinta de a imprumuta bani de la victima. “Inculpatul era cunoscut drept un impatimit al jocurilor de noroc, in special ruleta, acesta jucând pe sume importante de bani, mult superioare veniturilor sale.

De altfel, era cunoscut faptul ca, in acea perioada, inculpatul datora mari sume de bani, lei si valuta, (circa 18.000 – 20.000 lei sau chiar mai mult) si la persoane fizice, si la banci”, au fost argumentele procurorilor. Aceiasi anchetatori au recunoscut, insa, ca un martor, care a intrat pe geam in locuinta victimei si care s-a taiat la brate, a compromis locul crimei!

A mers la baie si s-a spalat, a incercat sa-si opreasca hemoragia cu un prosop, a raspuns la telefonul mobil al victimei. In declaratiile date, Vasile V. a sustinut ca in ziua crimei a fost impreuna cu concubina lui si ca au mers in vizita la niste prieteni. A negat categoric ca a fost in locuinta victimei, iar in instanta a acuzat presiunile la care a fost supus pe timpul urmaririi penale ca sa recunoasca fapta.

„Mi-au fost propuse posturi la penitenciar si la gradina doar ca sa recunosc fapta”, a declarat Vasile V. Un alt aspect important care punea sub semnul intrebarii ancheta a fost cel legat de ora decesului.

Procurorii au recunoscut anumite neconcordante intre intervalele orare in care ar fi murit asistenta medicala – 16.00 – 16.30, concluzia anchetatorilor, fata de intervalele mentionate in raportul de necropsie – 19.00 – 20.00.

„Achitarea este o solutie justa care confirma inexistenta probelor in acest dosar si a dovezilor ca ar fi savârsit fapta.”
– Liviu Ghioc, avocatul inculpatului



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img