Dacă accesezi, fie și numai pentru câteva minute, worldmeters, te izbește crunt realitatea în care supraviețuim. La începutul acestei săptămâni, de pildă, într-o singură zi au murit de foame peste 10.000 de oameni. În aceeași zi, 799. 542. 699 oameni nu aveau acces la apă potabilă. Până la începutul acestei săptămâni, în acest an muriseră 725.858 de oameni în accidente ale traficului rutier, în vreme ce 576.601 au preferat sinuciderea în locul unei supraviețuiri nenorocite. Cifre care se schimbă cu o viteză amețitoare, în doar câteva secunde…
Malaria, SIDA, cancerul, alcoolul, tutunul provoacă ravagii. Covid-19, are, în comparație cu prăpădul din fiecare dintre exemplele de mai sus, cifre mai ,,modeste”, dacă se poate vorbi despre modestie în cazul morții. Dacă worldmeters ne-ar putea prezenta statistici și despre cei care mor zilnic în varii conflicte armate (inclusiv în războaiele civile), în disputele dintre clanurile mafiote etc., am avea un tablou și mai sumbru al timpului în care trăim.
Nu fac parte dintre cei care spun că nu există ticălosul Covid-19. Mă număr însă printre cei locuiți de multe incertitudini care vizează (și) acest agresor. Ascultând glasul obiectiv al lui Alexandre Petrovic, profesor de fiziologie la Universitatea din Strassbourg (vezi Karl Popper & Konrad Lorentz, „Viitorul este deschis…”, București, Editura Trei), pricep că, după efectuarea autopsiei, se ajunge la concluzia că în 15% dintre cazuri diagnosticul bolii a fost stabilit greșit, iar în 30 până la 40 de cazuri medicul nu a cunoscut înainte de autopsie cauza decesului.
Amar, Petrovic spune: „Niciun medic nu deține monopolul adevărului; știința medicală nu este decât căutare neîntreruptă a adevărului. Mai mult, trebuie să admitem că cercetătorul din domeniul medical poate cădea în eroarea metodologică de a căuta ceva care să-i confirme propria ipoteză, în loc să caute ceva care ar infirma-o. Este o tentație pe care eu am resimțit-o de multe ori”. (op. cit, p. 106) Popper îi răspunde: ,,Medicii fac mereu greșeli dinte cele mai mari și au motive speciale ca să le tăinuiască […]. Pacienții știu foarte bine că medicii greșesc și ar avea mai multă încredere, dacă medicii ar recunoaște-o deschis”. (ibidem, p. 108)
Incertitudinile mele sunt mereu alimentate de voci științifice care contează. La începutul acestei luni, de pildă, patologi din Elveția, Franța, Germania, Italia, Spania au conchis, în cadrul unui seminar al Asociației Europene de Patologie, cănimeni nu a murit de coronavirus. Aceștia susțin că pentru a considera că un pacient a murit din cauza Covid-19 este necesar să se stabilească o reacție inflamatorie care a dus la moarte, fără alte boli incompatibile cu viața. Dar, concluzionează ei, nu au existat astfel de cazuri. Nuanțând, înțelegem că nimeni nu a murit din cauza coronavirusului, ci cu… coronavirus.
Revenind la aprecierile lui Petrovic, specialistul în fiziologie, notăm și dezamăgirea patologilor amintiți, care amintesc faptul că țări precum Bulgaria n-au efectuat decât trei autopsii raportate la Covid-19, această atitudine, încurajată de OMS, fiind de neconceput: „Când avem o imagine nouă cauzată de un virus nou, logica este să facem autopsii tuturor, pentru a aduna informații maxime despre noua boală. Acest comportament al OMS poate fi definit drept criminal”.
Trăim într-o lume cu un management politic global de-a dreptul criminal. Aruncați o privire către cheltuielile militare ale lumii. Un marș al nebuniei… Mai aruncați una către resursele de care beneficiază cercetarea științifică, în general, și veți observa cât de puține resurse sunt alocate în scopuri medicale, pentru a asigura decenta noastră supraviețuire. Mai curând sunt alocate resurse pentru cei care se joacă de-a dumnezeii. Biohackerii spun că a fost creat în laborator omul care va trăi o mie de ani. Abia-și duczilele câteva decenii, cu iadul în suflet, și unii aspiră la nemurire. Tehnologia pompează în noi utopie, speranță deșartă, manipulare. Liberul arbitru a devenit un animal obosit care reacționează după poftele stimulilor unei anume tehnologii…
Mai observați, pentru a realiza calitatea managementului politic global, și faptul că, în istoria omenirii, cele mai multe descoperiri științifice revoluționare în medicină n-au fost gestionate oficial, de către instituții ale statului, ci de intuiția/ responsabilitatea unor personalități (persoane fizice…) care au prețuit darul divin numit viață.
