Pentru unii e greu de crezut că mai avem copii extraordinari. Învățământul este pus de cele mai multe ori la colt iar noile generații sunt categorisite ca ratate și pierdute între tehnologii. E clar diferență între, să zicem, generația cu cheia la gât și generația 5G. Dar asta nu înseamnă că toți copiii din ziua de azi rătăcesc pe internet. Iar Bacăul are resurse nelimitate. Copii extraordinari, bine pregătiți, ajutați și susținuți de profesori dedicați. Despre profesori o să vorbim altă dată. Astăzi îi preferăm pe cei care reprezintă viitorul.
Zilele trecute, publicația noastră a scris despre o pleiadă de copii, elevi din clasele la V-a, a VI-a și a VII-a de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și de la Școala Generală Nr. 10 care au participat la un concurs național de eseuri. Organizat sub egida Lions Clubs International (LCI), „Eseu pentru pace” – ediția 2021-2022 i-a scos în evidență pe elevii Rareș Trandafir, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” – câștigătorul Marelui Premiu, și Ioana Mareș, de la Școala Generală Nr. 10, recompensată cu o mențiune foarte importantă. Mai mult decât atât, eseul lui Rareș Trandafir va reprezenta România la faza internațională a concursului de eseuri care se va desfășura la începutul anului viitor în Statele Unite ale Americii.
În aceste condiții, am considerat că ar fi foarte bine să-i cunoaștem mai de aproape pe cei doi protagoniști. Și pentru că suntem gentelmeni, vom începe cu Ioana.
„Ioana Mareș este o câștigătoare – spune Irina Bostănescu, profesoara de limba română a Ioanei. Când le-am spus copiilor că Ioana a câștigat un premiu s-au entuziasmat de parcă ar fi luat și ei premiu, s-au manifestat zgomotos, au aplaudat. Ioana însă nu a scos un cuvânt. Mi-a spus mai târziu că nu s-a așteptat să câștige ceva, a fost foarte surprinsă, însă a mirat-o și bucuria colegilor ei. E un copil foarte sensibil și, deși nu pare, are nevoie de încurajările celor din jur.”
Și tot de la prof. Irina Bostănescu am aflat și…cum este Ioana. „Un copil grozav, oarecum atipic deoarece, deși este prietenă cu telefonul, citește pe rupte. Dacă o întrebi care este povestea ei îți va răspunde că nu are nicio poveste, că e un copil obișnuit care se luptă cu temele, cu școala, cu provocările adolescenței. Dar dacă ai răbdare, constați că Ioana este un copil pe care îl descoperi în fiecare zi, în mod surprinzător, deși încearcă să se ascundă cât de mult poate. Am senzația uneori că vrea să se facă mică-mică în spatele ochelarilor și să evadeze, călătorind unde nici nu gândești. Cu toate că este o fire visătoare, este foarte prezentă, atentă, îți creează senzația că analizează totul. Pentru profesor este o adevărată provocare pentru că vorbește cu foarte multă zgârcenie, probabil ca să nu irosească vreun cuvânt pe care îl păstrează pentru momentele când scrie. Sper să îi aducă Moș Crăciun puțin curaj, încredere ca să ne lase mai des să pășim în lumea ei.”
„Mi se pare uneori că oamenii mari sunt mai iresponsabili decât niște copii obraznici și cred că uită de unde au plecat, nu mai știu să aprecieze frumusețea, liniștea, pacea copilăriei”
După ce am cunoscut-o pe Ioana Mareș prin ochii profesorului, am reușit să stăm puțin „de vorbă”:
-În ce clasă ești?
-Sunt elevă în clasa a VII-a B, la Școala Gimnazială Nr. 10, o clasă de viteji care trăiesc tot felul de aventuri la care nu prea particip, însă pe care îmi place să le urmăresc.
-Cum am ajuns să particip la acest concurs?
-Doamna profesoară de română ne-a vorbit despre un concurs care presupunea participarea unor elevi care poartă ochelari. Nu am știut niciodată că purtătorii de ochelari ar putea fi favorizați, în afară de faptul că stau în băncile din față, aspect care nu este întotdeauna un avantaj. Mai mult, mi-a plăcut întotdeauna să particip la concursurile din lumea literaturii pentru că simțeam că mă regăsesc în ceea ce scriu. Așa că am îmbrățișat această idee cu entuziasm. În plus, întotdeauna părinții mei au încercat să mă convingă să ies puțin din cochilia mea, și cum îmi place să scriu, am considerat că este o cale de a le îndeplini dorința.
-Despre ce ai scris?
-Am scris despre un copil pe care mi l-am imaginat că l-am întâlnit întâmplător, într-o zi din viața mea. Acesta mi s-a adresat, vorbindu-mi despre ambițiile inutile ale acestei lumi răvășite de tot felul de conflicte. Copilul pe care l-am întâlnit eu se numea Pacea și era înspăimântător, rănit, plin de sânge, cu privirea pierdută, deznădăjduit. Era o imagine a universului din jurul nostru. Deși trăim într-o lume în care pare că s-au terminat războaiele, nu este așa. Oamenii uită ușor și parcă nu au învățat lecțiile trecutului, sunt încă tot felul de conflicte lipsite de sens. Mi se pare uneori că oamenii mari sunt mai iresponsabili decât niște copii obraznici și cred că uită de unde au plecat, nu mai știu să aprecieze frumusețea, liniștea, pacea copilăriei.
De asemenea, prin eseul meu am vrut să transmit un mesaj simplu: iubirea este o cale, poate singura care poate opri conflictele lumii.
-Ce a însemnat pentru tine acest concurs?
-Atunci când am auzit prima dată despre titlu, „Eseu pentru Pace”, m-am gândit imediat că va trebui să scriu despre lumea noastră, o lume în care răul pare uneori că ne conduce, dar, dincolo de starea aceasta există speranța că poate fi bine, că totul se va rezolva. Am simțit că scriind și participând la acest concurs voi reuși să-mi exprim părerile, îi voi face pe ceilalți să mă asculte. Pentru mine, concursul acesta a fost ca un dar neașteptat de care încă mă bucur și un cadou pe care l-am făcut părinților mei.
-Ai mai participat la alte concursuri literare?
-Am fost la diferite concursuri literare atunci când eram mai mică, doamna învățătoare avea încredere în mine și mă încuraja destul de mult. În ultima perioadă, pandemia a schimbat totul, de scris am scris continuu, pentru școală, pentru mine, însă nu prea s-a mai ivit șansa de a participa la concursuri.
-Ce îți propui pentru mai departe?
-E greu să spun ce îmi propun. Lucrurile se schimbă în jurul meu în mod neașteptat uneori, așa că pare că devine imposibil să îți faci planuri pe termen lung. Totuși, aș vrea să încerc lucruri noi, mă tentează ideea de a picta, de a învăța să prind pe pânză o imagine a lumii mele. Aș vrea să scriu din ce în ce mai bine, convingător, să fiu inspirată, să termin cartea mea, și, poate, când o să fiu mai mare, să public ceva. Aș vrea însă mai ales ca totul să se întâmple firesc și eu să cresc, să învăț, să explorez, să descopăr tot felul de pasiuni. Nu îmi doresc luna de pe cer, deși ar fi frumos să atârne la mine în odaie, ci vreau un viitor simplu, frumos, firesc.
Dorințe mai apropiate? Vreau media zece la română, și nu numai, dacă se poate, la cât mai multe discipline, mi-ar plăcea să mergem la școală, să nu mai facem ore online, să mă descurc la examenul de la anul și să ajung la un liceu bun.
-Îl aștepți pe Moș Crăciun? Ce ai vrea să îți aducă?
-Ce aș putea aștepta de la Moș Crăciun? În mod evident, o carte! Dacă este darnic, poate să-mi aducă mai multe cărți, să-mi fac o rezervă! Lumea mea ideală este plină de tot felul de cărți: de aventură, de știință, fantasy. Imi place telefonul, ca oricărui copil, pierd foarte mult timp cu tehnologia, însă nimic nu se compară cu plăcerea de a citi o carte. Nu-mi plac e-bokurile, vreau să țin în mână cărțile, să le ating, să simt mirosul foilor tipărite. Aș mai vrea să pună Moșul o vorbă bună să vină iarna cu multă zăpadă și, dacă s-ar putea, să crească puțin vacanța de iarnă.
Cam aceeași „tehnică” am încercat să o folosim și în cazul lui Rareș Trandafir pe care l-am întâlnit imediat după ce a ieșit de la o teză. Vădit sub imperiul emoțiilor, am încercat să îl „deconectăm” cu cea mai simplă întrebare: Îl aștepți pe Moș Crăciun? Clar, Rareș îl așteaptă, cu multe cadouri, chiar dacă, încă, nu i-a trimis simpaticului bătrânel o scrisoare cu dorințele sale. După ce am mai degajat atmosfera, Rareș ne-a răspuns și el la o serie de întrebări.
-Cum ai ajuns să participi la acest concurs?
-Mi-a prezentat doamna dirigintă acest proiect și… Eu mă joc foarte des pe calculator, jocuri cu violență în special. Iar la un moment dat, acest gen de violență, asupra oamenilor, m-a deranjat. Atunci când am auzit de concursul de eseuri, m-am gândit instant la jocul acela. I-am prezentat doamnei ideea de a scrie despre asta, a fost de accord și m-a încurajat să merg mai departe cu eseul.
-Mai concret?
-Am scris despre cum m-a deranjat acel joc…Era vorba să omor mulți oameni nevinovați…Și nu mi-a plăcut idea.
-Apoi ai câștigat concursul. Te așteptai?
-Nu. Am fost uimit și fericit, și eu și părinții mei.Mai ales că, am trimis eseul în urmă cu o lună și chiar uitasem. Într-o zi, când m-am întors de la pregătire, mama mi-a spus că am câștigat concursul. Atunci mi-am amintit de eseu și m-am bucurat foarte tare. Acest premiu înseamnă destul de mult pentru mine pentru că niciodată nu am mai obținut unul atât de mare.
-Practic ți s-a deschis o nouă cale. Te gândești să continui pe această linie?
-Da, sigur o să mai scriu, dar nu știu cât. Mie îmi place mai mult matematica. Nu știu ce va fi în viitor și nici nu prea m-am gândit. Știu doar că vreau să ajung pe profil mate-info la liceu, iar după aceea…încă nu m-am decis.
„Când mi-a prezentat idea, Rareș era un pic reticent pentru că el a asociat propunerea numai cu expresii frumoase. Practic, în prima parte a descries jocul și ce a simțit în momentul respective. Ultima parte e mai expresivă și descrie pacea prin niște metafore”, a explicat prof. Daniela Enea, profesoara de limba română și diriginta clasei din care face parte Rareș Trandafir. „Rareș este un băiat foarte deștept. A și intrat cu 10 la cele două discipline la testarea de accedere în gimnaziu. Este foarte capabil, își caută tot timpul cuvintele pentru o exprimare cât mai frumoasă. E un perfectionist. Ambițios, Rareș poate să reușescă în tot ce își propune, dar, depinde și de pasiunile pe care le are. Premiul lui Rareș a fost o mare bucurie și pentru mine, pentru întreaga școală”, a mai spus prof. Daniela Enea.
„Cei de la București, care au jurizat acest concurs, profesori de limba română, au spus că au fost foarte surprinși pentru că niciodată nu au văzut un asemenea eseu, care este unic, pentru că se vede că este redactat de un copil. Toată lumea de regulă apreciază calitatea unui eseu prin prisma figurilor de stil și a vocabularului. Au spus că eseul lui a fost altceva și s-a detașat din prima de toate celelalte. Și este primul premiu obținut de Moldova la această competiție”, a precizat prof. Adriana Măcincă, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”.
