27 noiembrie 2024

„Suntem valuri”: Mari Bucur și Silvia Tiperciuc expun la Galeriile Frunzetti

În tradiția populară lunile din calendar sunt considerate a fi „cei 12 fii ai Anului” sau ramurile unui copac foarte bătrân.

Fiecare lună sugerează prin numele ei o activitate din viața oamenilor sau amintesc de o anume tradiție, majoritatea însă este formată din acele luni al căror nume se identifică cu observațiile oamenilor asupra stării vremii – Gerar, Cuptor, Brumar, Florar etc.



Luna august, luna cunoscută ca „Gustar” sau „Secelar” este una din lunile ce abundă în legume, fructe și recolte de tot soiul, poate de aceea, două tinere artiste, Mari Bucur și Silvia Tiperciuc, după o perioadă de căutări, muncă și creație profundă, vin cu „recolta” lor la Degustarea publicului amator de artă, de artă ajunsă la maturitate, frumoasă și strălucitoare, prin idei, compoziție și culoare.

Dar, poate cel mai frumos, cele două artiste se definesc și autodefinesc printr-un citat din Seneca, pe care îl găsim și pe afișul expoziției:

„Suntem valuri ale aceleași mări, Suntem frunze ale aceluaiși copac, Suntem florile aceleași grădini”

Expoziția, pregătită și organizată de Filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, se va deschide pe data de 6 august 2021, la Galeriile „Frunzetti”, etaj, str. Nicolae Bălcescu nr.12.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014