25 octombrie 2024
ContrasensSuntem masochiști!

Suntem masochiști!

Nici nu mai este nevoie de așa-zisele planuri de incendiere a școlilor românești din Bucovina de către agenți ruși; Ucraina se descurcă singură foarte bine atunci când este vorba să-și atragă mania vecinilor.

După celebra lege care limitează învățământul în limba maternă, în țara vecină și tot mai neprietenă, Curtea Constituțională a decis, după dezbateri cu ușile închise, să declare neconstituțională legea privind limbile regionale.



Această lege, datând de pe timpul președintelui dat jos prin lovitură de stat orchestrată de Occident, prevedea ca limbile minorităților să poată fi folosită în raport cu autoritățile în zonele în care populația minoritară depășește 10% După victoria Maidanului, în ciuda orientării pro-occidentale declarate de autorități, Parlamentul a încercat să abroge această lege, lucru care a generat conflicte, în special în estul rusofon.

Dacă stăm să analizăm tratamentul la care noul regim – care ni se tot spune că ar fi unul pro-european – al Ucrainei a supus minoritățile, vom ajunge la concluzia că românii din Bucovina aveau un statut mult mai bun sub „pro-rusul” Viktor Ianukovici, când aveau și școli în limba română, și posibilitatea de a folosi limba maternă în relațiile cu administrația dar și emisiuni radio-tv. Ceea ce este mai tragic este că autoritățile de la București nu reacționează la aceste schimbări.

România continuă să sprijine Ucraina în conflictul cu Rusia, în ciuda faptului că autoritățile de la Kiev nu precupețesc nici un efort în a impune ucrainizarea românilor și a celorlalte minorități. Evident că, în această ipostază, Kievul ne ia de fraieri pentru că nu îndrăznim să apărăm drepturile minoritățile așa cum o face, de exemplu, Ungaria.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img