Urmează o perioadă decisivă pentru soarta onorabililor noștri candidați la fotoliile cu scârț local. Privindu-i pe toți cu știuta mea simpatie, consiliat de George Topârceanu și de Michael Thomas, le ofer câteva sugestii pentru împrietenirea cu victoria de la urne.
George Topârceanu mi-a șoptit că esențial ar fi pentru candidați ca, în următoarele săptămâni, să se ferească de pandemie ca nenumitul de tămâie, întrucât, dacă nu vor rămâne lipiți în aceste zile de sufletul și privirea electoratului, riscă să devină doar o speranță eternă a urnelor. Sugestia lui Topârceanu e ruptă din ,,Bacilul lui Koch” (,,Opere”, vol. I, București, ESPLA, 1955, p. 359):
,,Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,/ Iar laptele și carnea – să fie bine fripte./ În orice alimente și-n orice băutură/ Să puneți acid fenic – nu mult: o picătură…/ Și cel puțin o dată la două săptămâni,/ Tot omul să se spele pe față și pe mâini…/ La poștă, sau la gară (și-n orice loc murdar)/ E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,/ Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…/ Iar când te duci la teatru, sau intri în vreo școală/ Și aerul de-acolo îți pare echivoc,/ E mai recomandabil să nu respiri de loc…/ Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,/ De semenii lor teferi grozav să se ferească!/ Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,/ Să țină toată iarna ferestrele deschise./ Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,/ Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia…/ Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,/ Cu propria ta viață să faci economie./ De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,/ Evită surmenajul și orice fel de-abuz,/ Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!…/ Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura/ De epiderma unei persoane din elită, –/ Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,/ La locul ce urmează să fie sărutat,/ Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.// Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:/ Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic!”
Americanul Michael Thomas, economist-psiholog, zice cu dragoste către candidați (,,The cognitive biases that prevent us from doing great work”; https://blog.dropbox.com/topics/work-culture/cognitive-biases) că ar trebui să-și cunoască și reprime cel puțin câteva prejudecăți. Una dintre acestea ar fi prejudecata de confirmare. Ar fi util, de pildă, pentru candidat, dacă măcar în ultimul ceas electoral ar presupune că ipoteza sa de campanie este greșită. Firește, ar mai trebui să propună ceva salvator, de ultimă clipă, dacă se confirmă faptul că ipoteza sa electorală chiar este falsă. Prejudecata de încredere exagerată în sine, alt inamic, ar putea fi spulberată, presupunând că proiectul electoral deja a dat-o prin gropi. Această atitudine ar elibera energii creatoare care ar mai putea cârpi câte ceva, în ultimele clipe, prin visele electorale. Ceea ce vezi este tot ce există este prejudecata care-i poate face felul unui candidat. Pentru contracararea ei, candidatul ar trebui măcar să presupună că opțiunile sale actuale nu sunt viabile și să întrebe cu smerenie:
„Ce altceva aș putea să fac?” Nu este lipsită de pericol nici prejudecata momentului prezent. Aceasta-i strecoară candidatului în suflet otrava care-l îndeamnă să supraevalueze câștigurile imediate în detrimentul celor viitoare. S-ar putea, de pildă, zicem noi, să-și dorească un fotoliu în care n-ar putea sta comod, dacă până acum a fost obișnuit cu un scaun care avea trei picioare șchioape. Cine vrea să scape de această năpastă trebuie să folosească „ghionturi”, pentru a atenua părtinirea prezentului. Un ghiont este orice schimbare de mediu care influențează comportamentul, fără a restrânge opțiunile, zice Michael Thomas.
