Sufletul si trupul natiei

De ani si ani ii intâmpin pe elevi, ca profesor, in prima zi de scoala, cu aceleasi mari emotii, de parca as fi mereu debutant. Aceleasi emotii le-am avut si ieri. Mi-a fost frumos ravasit, inca o data, sufletul de increderea parintilor, a copiilor, in Scoala. Dar, privindu-i pe parinti si copii, sufletul imi era pustiit si de multe griji…

Am luat act, ca manager de liceu, de faptul ca nu mai putin de patru colegi de-ai mei au renuntat la catedra, la inceputul acestui an. Unii dintre ei, cu lacrimi in suflet… Unul a ales Canada, un altul Olanda, doi au renuntat din cauza salariului liliput. O alta colega m-a anuntat in prima zi de scoala ca vrea sa renunte si ea. Si ce incredere aveam in ei, ce potential aveau… Am vazut, doar cu numai câteva zile inainte de inceperea anului scolar, ce cautari febrile erau la Inspectoratul Scolar pentru a rezolva problema unor incadrari si i-am multumit lui Dumnezeu ca nu sunt inspector. Amintind despre acestea, vreau sa spun ca, dincolo de bucuria reinnodarii firului educational, exista probleme grave in sistemul nostru educational. Cineva trebuie sa aiba curajul de a arunca fardul, de a privi cu luciditate totul si de a investi eficient, in incercarea de a-i atrage/mentine pe tinerii valorosi la catedra. Altfel, in zece, cincisprezece ani corpul profesoral va fi depopulat cronic sau va cocheta trist de tot cu o mediocritate care va condamna invatamântul nostru la pravalirea pe un tobogan al marilor pericole.

Sunt ravasit si de o alta realitate: dupa un an si aproape noua luni de zile de la promulgarea Legii Nationale a Educatiei, sistemul de invatamânt functioneaza inca, din multe puncte de vedere, tot potrivit prevederilor Legii Invatamântului nr.84/1995, cârpita, si ea, cu aproape douazeci de ordonante de urgenta. E aproape absurd ce se intâmpla. Ma ingrozeste faptul ca toti politicienii, indiferent de culoarea lor politica, se bat cu pumnul in piept, in agora cea mare, sustinând ca prioritatea majora a fiintarii lor o constituie Copilul. In fapt, Copilul, prin atitudinea pe care politicienii o au fata de sistemul de invatamânt, este ultima lor prioritate. Dar daca respect prioritar fata de Copil nu exista, nimic nu fiinteaza normal in sufletul si trupul unei natii…