Suflet de crocodil

De ceva vreme, disputa dintre Nicolae Manolescu si Eugen Simion, cunoscutii critici literari, presedinte al Uniunii Scriitorilor, primul, presedinte al Sectiei de Filologie-Literatura de la Academia Româna, al doilea, s-a mutat in paginile „României literare”. Daca am puncta ca la un debate american, pâna acum, Nicolae Manolescu poarta laurii disputei. Cei doi (fosti) prieteni fac uz de arsenale interesante. De pilda, Nicolae Manolescu ii spune preopinentului sau: „Va denunt posteritatii (…), singura instanta de care ar trebui sa ne fie teama cu adevarat”.
Urmarind disputele cu accente de troglodism ale politicii noastre, inclusiv cele din interiorul partidelor – generate de sansele de a ocupa un nou fotoliu la festinul desantat de la curtea generoasa a bugetului de stat -, mi-a trecut prin cap, vazându-i ca nu le mai pasa de nimic, nici macar de elementarul bun simt, sa pastisez: „Va denunt posteritatii, domnilor si doamnelor politicieni, singura instanta de care sper sa va fie teama cu adevarat!” E o utopie, desigur, dar cuiva trebuia sa-i denunt, din cauza nerusinarii lor fara limite.
Oamenii acestia nu au nici macar bunul simt al unui crocodil, animalul acela feroce, fara scrupule, care sta la pânda, urmarindu-si instinctele, si devoreaza totul intr-o clipa. Iata insa ca, recent, crocodilul, spre deosebire de politicienii nostri, mi-a aratat ca este posesor de suflet. Un pescar din Costa Rica, oameni buni, a gasit un crocodil ranit la un ochi de glontul unui vânator. Facându-i-se mila, pescarul l-a ingrijit vreo jumatate de an, cu tot felul de medicamente, dupa care a vrut sa-l redea mediului sau natural. Crocodilul a refuzat. S-a intors la binefacatorul sau; n-a vrut sa-l paraseasca. Vreo douazeci de ani, cât a mai trait crocodilul, cei doi au ramas prieteni, hârjonindu-se de poveste in apa, pe uscat. In semn de pretuire, crocodilul si-a ucis instinctele devoratoare.
De câte ori i-ati ajutat pe politicieni, acordându-le votul, v-au ajutat/respectat vreodata, dupa ce s-au vazut in fotoliul prosper? Intrebare retorica, desigur… Ma ingrozeste gândul ca acesti oameni nu pot avea nici macar un suflet de crocodil…