7 noiembrie 2024

Subvenții de 3.000 de euro pentru un hectar cu usturoi

Programul de susținere a cultivatorilor de usturoi stă în așteptare, oficialii ministerului de resort evitând să transmită în teritoriu date privind soarta acestui ajutor de minimis. Și asta în condițiile în care anul trecut, în această perioadă, fermierii deja știau despre Program și ca atare, puteau lua o decizie în această privință.

Introdus anul trecut, în premieră după 1989, programul se dorea a fi o contrapondere a importurilor masive de usturoi venite din China, pe tiparul mai vechiului Program „Tomata”.



Prin această schemă, statul subvenționează cu 3.000 de euro cultivarea fiecărui hectar cu această plantă. Deocamdată, în primul an, inițiativa nu i-a convins pe foarte mulți agricultori din județ, dintre cei patru fermieri care, inițial, s-au interesat de program, doar unul beneficiind, la final, de ajutorul de minimis.

Potrivit specialiștilor Direcției pentru Agricultură Județeană Bacău, favorabilitate pentru cultura usturoiului ar fi pe Valea Siretului, zonă în care, în primii ani după 1989, se cultiva pe arii largi acest condiment.

Anul trecut, Programul de subvenționare a culturii de usturoi a fost demarat la finele lunii februarie, termenul final fiind pe 15 mai. Pot primi subvenția fermierii care dețin o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, de pe care obțin o producție de cel puțin 3 kg usturoi/10 mp. Subvenția se calculează proporțional cu suprafața de pe care s-a obținut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha.

În anul de cerere 2020, valorificarea producţiei de usturoi se face în perioada 1 iulie – 20 noiembrie, iar documentele pentru acordarea subvenției se depun la Direcția Agricolă Județeană Bacău până la data de 29 noiembrie a.c.

„Important de reținut că agricultorii care solicită această subvenție trebuie să nu fi încasat, în ultimii trei ani, ajutoare de minimis care să totalizeze 15.000 de euro. O noutate introdusă în acest an constă în faptul că, la fel ca în cazul Programului «Tomata», fermierul va fi obligat să țină un registru cu toate tratamentele fitosanitare aplicate culturii”, a precizat Florin Acatrinei, purtătorul de cuvânt al Direcției pentru Agricultură Județeană Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014