Nu e o noutate, am fost şi sub suzeranitate otomană, dar merită să facem o comparaţie. Ideea a fost generată de un eveniment al săptămânii trecute când ministrul de justiţie, dl. Tudorel Toader, a adresat domnului Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, o misivă ca urmare a faptului că ultimul i-a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de o posibilă ordonanţă de urgenţă care să introducă recursul în anulare şi a solicitat diplomatic/imperativ, clarificări cu privire la această chestiune.
Ministrul Toader Tudorel îi răspunde şi printre altele îi comunică înaltului oficial, raportat la MCV (Mecanismul de cooperare și verificare) că „… am fost surprinşi de tonul general al Raportului, de conţinutul său ca întreg, de cele 8 recomandări suplimentare şi, de asemenea, de faptul că observaţiile cu privire la raport (documentate în întregime şi trimise în prealabil) nu au fost luate în considerare de către Comisie.
Toate acestea au deschis discuţia cu privire la fluiditatea standardelor de evaluare folosite în MCV şi -ţintele in mişcare-. Comentariile noastre trimise către Comisie cu privire la textul raportului înainte de publicarea sa sunt tehnice şi descriu în întregime aşteptările şi progresul nostru, eliminând orice posibilă interpretare. Am fost, de asemenea, surprinşi de incongruenţa evaluării MCV (n.r. cea mai recentă evaluare) cu celelalte rapoarte MCV, de exemplu Raportul aferent anului 2012, când diverse aspecte care au fost evaluate pozitiv în 2012 au fost considerate negative în 2018…. conţinutul şi tonul imperativ ale acestor recomandări ar putea fi interpretate ca fiind mai presus de tratatele europene, fiind o interferenţă neproporţională în exercitarea atribuţiilor legale constituţionale ale autoritaţilor din Romania.
De asemenea, în unele situaţii, implementarea recomandărilor suplimentare ar putea fi considerată o lipsă de respect faţă de hotărârile Curţii Constituţionale. Unele dintre acestea sunt imposibil de implementat în conformitate cu cadrul constituţional curent.(s.n.) Textul recomandărilor suplimentare contrazice recomandările Comisiei care rezultă din restul Raportului,…”. Suntem în anul 2019 şi în astfel de termeni se negociază, dacă se poate numi negociere, relaţia cu Bruxell.
Spre luare aminte şi… neuitare, să lecturăm Tratatul dintre Vlad Ţepeş, Suveranul Valahiei şi Sultanul Mahomet II, din anul 1460 pentru a vedea ce presupunea în accepţiunea acelor vremi supunerea către Înalta Poartă şi… să medităm.
„ART. 1 Turcii nicidecum să se amestece în treburile ţării, nici să stăpânească, nici să vie în ţară, ci numai unul singur trimisul imperial să vină, însă şi acesta numai cu învoirea Domnească. Trimisul acesta, călătorind de la Dunăre până la Târgovişte, să fie însoţit de un om Domnesc, şi primind tributul, să se întoarcă iarăşi cu oamenii Domneşti până la Giurgiu, unde, numărându-se din nou banii în sumă de 10.000 galbeni sultanini de ai monetăriei noastre, să primească adeverinţa de la dregătorul acelui loc. De la Giurgiu, trecând la Rusciuc, să primească şi de acolo adeverinţă, pentru ca ţara să rămână nerăspunzătoare, dacă s-ar întâmpla ca banii să se piardă pe drum.
ART. 2 Ţara să se guverneze după legile ei, să aibă deplină putere de a face război cu vecinii săi orişicând va voi, şi să încheie legături de amiciţie cu dânşii; şi Domnul să fie stăpân peste viaţa şi moartea supuşilor săi.
ART. 3 Câţi creştini s-ar turci în Turcia, iar după aceia trecând în România ar lua iarăşi legea creştinească să fie cu totul nesupăraţi şi nereclamaţi.
ART. 4 Câţi români ar merge în Turcia pentru treburile lor, să nu fie supăraţi pentru haraciu, nici pentru îmbrăcămintele lor.
ART. 5 Domnii creştini să se aleagă de către mitropolitul, episcopii şi boierii.
ART. 6 Când vreun mahometan ar avea vreun proces cu vreun român, procesul lui să se trateze în Divanul Domnesc după obiceiul ţării, şi sentinţa judecăţii să aibă putere.
ART. 7 Neguţătorii turci, care ar veni cu negoţ, să vină cu ştirea Principelui, şi cu arătare din ce loc sunt, şi fără întârziere, cu ridicata sau să cumpere sau să vândă marfa prin oraşe, şi să iasă nemijlocit din ţară, nefiindu-le iertat a cutreiera ţara spre a cumpăra şi a vinde în deosebite locuri.
ART. 8 Aceşti neguţători turci să nu aibă voie a lua cu sine servitor român, nici servitoare română; nici a avea loc deosebit pentru rugăciunile lor.
ART. 9 Pentru nici un fel de reclamaţie să nu se sloboadă Firman asupra vreunui indigen, nici să nu ridice pe cineva din ţară, ca să-l ducă la Constantinopole, sau la alt tribunal din Turcia.”
Şi nu a fost singurul tratat, a existat şi Tratatul dintre Bogdan, Suveranul Moldovei şi Sultanul Baiazet II din 1511 şi Tratatul dintre Vasile Lupu, Suveranul Moldovei şi Sultanul Mahomed IV din 1634 (cel mai amplu-13 articole) şi Tratatul dintre Mircea I, Suveranul Valahiei şi Sultanul Baiazet Ilderim din 1393 (ultimul având doar 5 articole).
Aceste tratate, în conţinutul lor, au interzis (aproape 250 de ani) ingerinţa Înaltei Porţi în treburile interne ale provinciilor aflate sub suzeranitatea sa şi nu au creat nici un privilegiu cetăţenilor otomani, aflaţi pe teritoriul provinciilor, dimpotrivă.
Să ne amintim că a fost un moment al istoriei recente când s-a vehiculat agresiv ideea scoaterii din curricula şcolară a orei de istorie. Poate acum înţelegem şi de ce.
Jurist Adrian M. Ionescu
