Crochiu peste ani
Am întrebat, în urmă cu ceva vreme, o absolventă a Școlii Normale din Bacău dacă poate cuprinde într-un singur cuvânt amintirea fostului ei profesor de limba (și literatura) română Mihail Andrei. „Da, cred că cel mai potrivit cuvânt este «tot»ˮ. Mi-a explicat apoi că în cei cinci ani de învățătură, profesorul navetist (Buhuși – Bacău și retur) i-a convins pe viitorii dascăli că limba nu e doar una dintre alcătuirile sale: sunete, cuvinte, părți de vorbire ori de propoziție, ci toate la un loc.
Mai mult decât atât: elevii, veniți în cea mai mare parte din satele județului Bacău, dar și din Neamț ori Vrancea, erau îndemnați să culeagă mostre de rostire regională. În cabinetul de limba română am găsit o hartă dialectală a județului, în care erau fixate particularitățile fonetice și lexicale specifice zonelor explorate de elevii-cercetători. Mihail Andrei – îmi mărturisea spre anul 2000 prof. univ. dr. Vasile Arvinte, de la Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – urma să se înscrie la doctorat, dar dosarul personal nu i-a fost favorabil. În 2019, la sărbătorirea unui fragment din istoria învățământului pedagogic băcăuan, a fost prezentă o singură promoție dintre cele câteva zeci care ar fi putut veni fără un apel anume: cea din 1970, al cărei determinant dascăl de română și venerat diriginte a fost Mihail Andrei.
Spune-mi ce a ales
În 1983, Editura Didactică și Pedagogică a tipărit o lucrare care s-a bucurat de o bine meritată primire: „Limba românăˮ, de Mihail Andrei și Iulian Ghiță. Primul a ales să abordeze capitolul introductiv, cele de fonetică, sintaxă și stilistică, coautorului Iulian Ghiță revenindu-i lexicologia, morfologia și compoziția. Mihail Andrei a așezat în pagină cursul predat liceenilor despre unul dintre cele mai dificile compartimente ale limbii – fonetica.
Complex, dar simplu
Ca un act de pionierat, cunoștințele tematice (articularea sunetelor, tipologia acestora, ortoepia-ortografia etc.) erau înfățișate clar, expresiv și cu necesare scheme ori figuri. Tocmai apăruse prima ediție a DOOM-ului (1982) și se pregătea IOOPIV (1983), punându-se în discuție un nou semn ortografic: pauza albă sau grafică, numită și blanc. Exemplele sunt edificatoare: „A fost odată ca niciodatăˮ (odată, adverb, înlocuibil cu „cândvaˮ); „mai spune o datăˮ (o dată, numeral adverbial sau de repetare, opus lui „de două oriˮ) sau „nu mi-a dat nici o dată pentru statisticăˮ („datăˮ, substantiv, echivalent cu „informațieˮ).
Promovare în lumea bună
Fiecare capitol se încheie cu o listă de titluri din domeniul respectiv, pentru a aprofunda informația. Azi, cartea lui Mihail Andrei și Iulian Ghiță stă cu cinste în bibliografia de lingvistică românească.
