Sub linia de plutire

Am vrea să fim optimiști în privința municipiului Bacău, să credem că se află pe o pantă ascendentă a dezvoltării. Ca în vremurile când ne credeam în întrecere cu Iașiul pentru supremație în Moldova, când ne plăcea să ne alintăm cu apelativul de “capitală economică a Moldovei”.

Eram îndreptățiți, oare, să credem așa ceva? Dacă ne uităm azi în jur, mai degrabă am crede că ne mințeam frumos. Cu o infrastructură defectă, cu o industrie dispărută (cu doar câteva excepții lăudabile), sufocați de supermarketuri, fără măcar o bază sportivă serioasă și cu foarte multe alte probleme, Bacăul este departe de vârful piramidei.



Bunăoară, să luăm ca exemplu centrului orașului, zona care ar trebui să fie o carte de vizită. Acest centru care se pustiește văzând cu ochii, mai ales că spațiile comerciale din blocurile cu bulină roșie se închid rând pe rând. Pentru unii, tragedia este că dispar covrigăriile, șaormăriile sau pub-urile. Pe lângă ele, fug și filiale de bănci sau alte magazine.

Parcă ar veni tătarii și pustiim totul în urma noastră. Rămân neclintite ruina hotelului Moldova, paragina de la hotelul Central, magazinul Luceafărul ce pare închis pe vecie dat fiind cât este de investit pentru a-l aduce la normativele de siguranță, sau Palatul Administrativ, tot mai trist și scofâlcit, ca un bătrân spre apusul vieții.

Ceva bani pentru consolidarea blocurilor șubrede au mai venit în ultima vreme, dar numai pentru proiectare. Până la execuția propriu-zisă, Doamne ferește!, vor mai trece vreo două-trei cutremure. Iar toate acestea conturează imaginea unui oraș care mai degrabă coboară în abis. Cât de jos putem ajunge? Poate nu atât de jos încât resuscitarea să nu mai aibă efect. Dar pentru asta este nevoie de oameni dedicați și cam multă răbdare. Că de bani nici nu mai pomenim.