După finalizarea licitaţiilor, pe mai multe străzi din municipiul Bacău au fost demarate lucrările de modernizare, ca urmare a degradării covorului asfaltic, astfel că circulaţia a devenit aproape imposibilă, fiind şi pericol de accidente. Locuitorii din zonă au solicitat în mai multe rânduri introducerea străzii în programul municipiului de modernizare a căilor rutiere.
Prima stradă pe care au fost finalizate lucrările a fost Venus, din Cartierul Nord, o arteră intens circulată, care face legătura între Prelungirea Bradului şi Ştefan cel Mare, dar şi cu Buciumului, una dintre străzile care realizează accesul spre centrul oraşului.
„Aşteptam de mai de mult această lucrare. Este bine s-a făcut, astfel că şi carierul nostru va arăta mai bine. Am văzut că se lucrează şi pe alte străzi, dacă s-ar asfalta şi Prelungirea Bradului, care este într-o stare deplorabilă, ar închide aproape tot cartierul”, ne-a spus Tania Scripcaru, locuitor de peste 20 de ani în această zonă.
Tot finalizată este şi strada Prieteniei, o stradă cu o singură bandă şi cu sens unic, care asigură accesul de pe Mioriţei, la Piaţa Nord, dar şi la Şcoala „Georgeta şi Mircea Cancicov”, cu prelungire în Venus.
„Şase străzi din municipiu sunt reabilitate în această perioadă. Este vorba despre străzile Prieteniei, Venus, Constantin Ene, Henri Coandă, Alecu Russo şi Constantin Muşat. Pe străzile Prieteniei, Venus, Henri Coandă şi Constantin Muşat, unde lucrările de asfaltare au fost finalizate, urmează realizarea marcajelor rutiere şi montarea indicatoarelor.”
Cosmin Necula,
primar al municipiului Bacău
Pe Alecu Russo se lucrează „în flux”
Acum se lucrează intens, de către o societate băcăuană, pe strada Alecu Russo. Lucrările sunt de o mai mare complexitate. Pe anumite porţiuni a fost decopertat vechiul asfalt, s-a pus plasă de siguranţă, după care urmează turnarea asfaltului şi compactarea. Muncitorii, organizaţi pe echipe, lucrează în flux: decopertare, încărcarea în basculante, curăţarea resturilor, montarea plasei şi apoi maşinile speciale întind automat asfaltul.
„Avem tot frontul de lucru asigurat, avem toate utilajele necesare, se lucrează în flux, de dimineaţa până seara. Suntem o firmă serioasă, specializată, cu experienţă în asemenea lucrări. Este adevărat că am creat un anumit disconfort locuitorilor din această zonă, însă asta-i situaţia, ne cerem scuze, dar îi asigurăm că vom termina la termen lucrarea”, ne-a spus un lucrător de pe şantier.
Ne-am continuat documentarea şi pe străzile Constantin Muşat, Henri Coandă şi Constantin Ene, unde, pe tronsoanele intrate în reabilitare lucrările au fost deja finalizate. Se lucrează acum la marcaje şi reamplasarea semnelor de circulaţie.
O vară călduroasă, cu temperaturi destul de ridicate, însă administraţia locală, condusă de Cosmin Necula, continuă şi în perioada următoare lucrările de reabilitare şi modernizare a străzilor din municipiul Bacău, în conformitate cu programul aprobat de Consiliul Local.
Gheorghe Bălţătescu