A fost reluat programul de modernizare a unor străzi din municipiul Bacău. Astăzi facem referire la strada Florilor din cartierul Bistrita Lac și la strada Prelungirea Bradului, una dintre cele mai tranzitate artere care face legătura cu strada Mioriței și zona de nord a orașului.
Pe strada Florilor, lucrările au început în forță, la insistențele lui Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106. „Conform planului de șantier, lucrarea prevăzută pentru strada Florilor trebuia terminată la sfârșitul anului 2017. Cum a venit frigul, șantierul s-a închis, urmând ca lucrările să fie reluate în primăvara acestui an. De cum s-a încălzit afară am tot insistat la primărie și pentru că m-am lovit de alte amânări am realuat discuțiile cu viceprimarul Dragoș Ștefan. Și iată că insistențele mele au dat roade”, declară Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106.
Ieri la prânz, utilajele lucrau deja la decopertarea stratului de pietriș, în vederea finalizării lucrărilor la sistemul de canalizare. După această etapă, în maxim o lună, firma contractantă va turna asfalt pe strada Florilor. O altă veste bună vine tot dinspre Primăria Bacău, care a demarat procedura de modernizare a străzii Prelungirea Bradului.
„Aici, cei de la Delgaz Grid fac o serie de lucrări în zona de case. Mai exact, ei trebuie să aducă contorii de gaz la limita proprietăților. Până acum, contorii se aflau în curțile oamenilor, iar accesul la aparatură era restricționat. După finalizarea acestor lucrări, pe strada Prelungirea Bradului va fi turnat covor asfaltic”, declară Dragoș Ștefan, viceprimar al municipiului Bacău.