8 noiembrie 2024

Strategia pentru romi, „o scrisoare pierdută”

Dana Varga, secretar de stat și consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost prezentă, joi, la întâlnirea regională privind „Eficientizarea procesului de implementare a politicilor publice destinate incluziunii sociale a romilor” găzduită de Prefectura Bacău. I-a fost alături Daniel Rădulescu, președintele Agenției Naționale pentru Romi (ANR), reprezentanți ai prefecturilor și organizațiilor pentru romi din județele Vrancea, Vaslui, Buzău și Bacău. Întâlnirea a fost urmată de o conferință de presă susținută de Dana Varga, Daniel Rădulescu, prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa, și subprefectul Valentin Ivancea. În debutul conferinței Dana Varga a declarat că a fost „o întâlnire peste așteptări” din pespectiva participării – fiind prezenți peste 70 de experți și reprezentanți ai societății civile -, dar și a ideilor foarte bune care s-au născut în această dezbatere.
O cauză: „Nu a fost bugetată”

Pe scurt, Strategia națională de îmbunătățire a situației romilor expiră, urmează programul 2020-2025, prin urmare e nevoie de o nouă strategie, iar Dana Varga speră ca aceasta să fie mai bună decât prima. „Din păcate, strategia nu a fost abordată așa cum ar fi trebuit de autoritățile locale, de primării, nici nu a fost bugetată. A lipsit ceva, o cheiță, iar motorul nu a funcționat”, a declarat secretarul de stat. Prin urmare e nevoie de „o formulă”, o soluție sau mai multe care să determine administrațiile locale să aplice viitorul document. S-a propus înființarea unui birou pentru romi în cadrul Consiliului Județean, dar și elaborarea unui program de finanțare, asemănător PNDL, care să susțină proiectele comunităților de romi. „Strategia pentru romi a fost o scrisoare pierdută, care a stat în sertarele primarilor și de care aceștia și-au amintit o dată la patru ani, înainte de alegeri”, a afirmat Dana Varga. Pe de o parte, primarii au ignorat problemele romilor, care trăiesc la marginea comunelor, expuși inundațiilor și altor riscuri, pe de altă parte, nici romii nu înțeleg că nu trebuie să construiască, legal sau ilegal, pe marginea apei. Existența unui program de finanțare pentru romi i-ar face, poate, pe edili să se înghesuie cu proiecte, așa cum o fac pentru accesarea PNDL.



Bacăul, un model pentru alte județe

O altă problemă e faptul că, în multe județe, experții pentru romi angajați în administrație nu respectă (unii nici nu cunosc!) fișa postului, ocupându-se cu orice altceva. „În această privință, Instituția Prefectului Bacău este un model de bună practică pentru alte județe”, a declarat Dana Varga. Participanții la dezbatere au mai propus ca în noua strategie să se prevadă continuitatea funcției, cu alte cuvinte consilierul pentru romi să nu plece odată cu primarul, și demararea unor cursuri de formare pentru angajați. Daniel Rădulescu a vorbit despre clarificarea fișei postului și despre principiul „cetățeniei active”, care pleacă de la realitatea că nu toți romii sunt săraci, vulnerabili etc. Președintele ANR a afirmat că în ultimii ani s-au făcut progrese (există mediatori pentru romi, mediatori sanitari, experți pentru romi etc.), dar nu suficiente. Propunerile făcute în cadrul întâlnirilor regionale vor fi cuprinse în noua strategie. „În august vom organiza un grup de lucru, iar primul draft al documentului va fi gata în septembrie. Sperăm ca în octombrie să fie aprobată și bugetată”, a declarat în final Dana Varga, insistând că „Bacăul poate fi un model pentru alte județe în multe privințe”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014