Modernizarea a costat 2,25 milioane de euro, 95% din sumă fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Bacău. Au fost modernizate trotuarele, sistemul de iluminat public, instalată mâna curentă, rețelele de utilități au fost deviate și infrastructură de comunicații trecută în subteran.Proprietarul străzii este Primăria municipiului Bacău care va asigura întreținerea, salubrizarea, iluminatul public și fluidizarea traficului rutier pe cele 4 benzi ale străzii Aerportului.
”Este un proiect așteptat de noi toți, care a fost finalizat și pe care astăzi îl dăm în folosință. Era mai mult decât necesar ca poarta de intrare în Bacău și în Regiunea Nord-Est să fie la standarde europene, în acord cu aeroportul băcăuan care, datorită proiectelor mari de investiții de care beneficiază se situează acum în topul aeroporturilor din țară. Am făcut o promisiune băcăuanilor, ca până la finalul acestui an să dăm în folosință Strada Aeroportului și ne-am ținut de cuvânt!”.
Sorin Brașoveanu
președintele Consiliului Județean Bacău
„Intervenția Consiliului Județean a fost decisivă. Mi-aș fi dorit să fac acest lucru cât am fost la președinția CJ, dar Primăria Bacău nu a vrut să pună la dispoziție acest obiectiv astfel încât să se poata aloca bani de la Consiliul Județean. Am promis în luna aprilie că pâna la finalul acestui an va fi gata și strada Aeroportului, ne-am ținut promisiunea”.
Dragoș Benea
europarlamentar
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.