Toată agenda politică naţională este confiscată de problema pensiilor, le măreşte Guvernul sau nu în septembrie, sunt analizate declaraţiile (contradictorii) ale oficialilor guvernamentali, afirmaţiile marginale ale păreriştilor, ale celor din Opoziţie şi chiar ale pensionarilor, unii bine înregimentaţi politic. La o oră de maximă audienţă, revine în discuţie dublarea alocaţiilor pentru copii, mereu aceiaşi vorbitori abonaţi combat pro şi contra, fac comparaţii cu ţările din Vest, imagini sfâşietoare, aproape bocete. Devine agasant şi fără relevanţă de acum rotirea aceleaşi plăci cu alegerile anticipate şi ale primarilor în două tururi, de parcă am luat-o razna cu toţii. De ce atâta vorbă? A, interese, bani, putere, imagine, aroganţă. Spălarea creierului, subiecte comandate, pentru a distrage atenţia de la marile probleme ale ţării: bugetul, investiţiile, cercetarea (care cercetare?), învăţământul, sănătatea. Se amestecă zilnic în dezbateri „trimişii speciali„ ai serviciilor, oamenii de paie ai partidelor, magicienii soluţiilor. Incertitudine, nesiguranţă. Şi lumea priveşte!
În aceste condiţii, o investiţie foarte importantă a Primăriei Bacău în dotarea, după 50 de ani, a cabinetelor stomatologice din şcoli, pare a se pierde în noianul de ştiri. Igiena bucală, prevenţia şi tratarea danturii la copii sunt două probleme extrem de importante pentru sănătatea copilului, a viitorului adult, România situându-se pe ultimul loc în Europa la aceste capitole care ţin de educaţie, dar şi de bani şi personal profesionist. Este un început, care trebuie continuat, este aproape ruşinos să nu ai un scaun stomatologic, care nu costă o avere, şi un medic de specialitate într-o şcoală cu 500-1000 de elevi. Pentru comunitatrea locală, investiţia este o ştire, care aduce speranţe.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.