Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău a transferat spre spitale, transportatorii sanitari și centrul de dializă Onești o nouă tranșă de bani reprezentând stimulentele de risc, în valoare de 2.500 de lei/persoană, aferente lunii mai.
Acești bani se acordă prin Ordonanța 43/2020, care prevede posibilitatea premierii cu 2.500 lei a fiecărui angajat din sistemul sanitar care activează în compartimentele care tratează, diagnostichează și monitorizează pacienții infectați cu noul coronavirus, respectiv pacienții din spitalele publice, de la Centrul de dializă suport- covid Fresenius din Onești, unde sunt dializați pacienții infectați cu noul virus, dar și furnizorii de transport sanitar implicați, în aceste proceduri, aflați în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău.
„Suma de 2.500 lei este netă. Managementul furnizorilor eligibili a înaintat deja tabelele nominale cu personalul care urmează să fie premiat, iar responsabilitatea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate din actele normative a revenit fiecărui furnizor”, ne-a declarat Dan Stoica, directorul Casei Județeane de Asigurări de Sănătate Bacău. În baza facturilor emise de fiecare furnizor s-a alocat astfel suma de 5.260.000 lei pentru un număr de 2.104 salariați din sistemul sanitar băcăuan.
Un alt spor, de data aceasta de risc, de 75% din salariu, s-a alocat și pentru familiile care au copii sub 12 ani la care ambii părinți lucrează în sistemul sanitar aflat în contract cu CJAS Bacău. Aceste sporuri de risc sunt suportate de CJAS Bacău prin Fondul Național al Asigurărilor de Sănătate. Aferent lunii mai, conducerile spitalelor publice au transmis documentații pentru suma 1.270,054 mii lei, față de 777,154 mii lei cât a fost calculat pentru luna aprilie 2020.
NOUTATE!
„Premii” și pentru medicina de familie, laboratoare, ambulatorii de specialitate, farmacii și cabinete stomatologice
Conform Legii 82/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, s-a aprobat ca și personalul medical, medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu CJAS Bacău, care au activat în timpul stării de urgență și care au avut în evidență sau sub tratament pacienți suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate, să primească astfel de stimulente financiare.
Li se alătură și medicii și asistenții medicali din unitățile școlare care și-au desfășurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală și monitorizare a persoanelor aflate în carantină. Sumele și salariații din sistem care se încadrează în aceste categorii nu au fost încă stabilite la nivelul județului Bacău, dar imediat ce vor fi primite, acestea vor fi transferate către beneficiari.