Etapa a zecea a Diviziei A1 la volei feminin a adus Științei Bacău a zecea înfrângere cu 3-0 din actuala ediție de campionat. Sâmbătă, studentele au pierdut din nou fără drept de apel.
De data aceasta la Voluntari, unde, în formula Natalia Preda 5 puncte, Iulia Matanie, Karina Gorbe 6, Sabina Hantău 4, Raluca Cloșcă 9, Nadia Staicu 1 și libero-ul Alexandra Ion au cedat, regresiv, cu 25-14, 25-13 și 25-12. Totodată, această penultimă rundă a turului sezonului regulat a făcut din Știința codașa-codașelor.
Astfel, gruparea antrenată de Lucian Voinea a rămas singura fără punct și set luat în A1, în condițiile în care cealaltă formație aflată pe loc retrogradabil, FC Argeș Pitești a spart gheața, impunându-se cu 3-1 acasă, în fața celor de la CSM Constanța.
Celelalte rezultate ale etapei: Medicina CNUE Târgu-Mureș- CSM Corona Brașov 2-3, CSM București- Rapid București 3-2, CSM Târgoviște- Dinamo București 3-1, Volei Alba Blaj- CSM Lugoj 3-0.
Clasament
1 Volei Alba Blaj 10 8 2 26-8 25p.
2 Rapid București 10 8 2 26-9 24p.
3 CSM Târgoviște 10 8 2 26-11 22p.
4 CSM București 10 7 3 24-14 20p.
5 CSO Voluntari 2005 10 6 4 24-15 20p.
6 CSM Lugoj 10 6 4 23-17 18p.
7 CSM Corona Brașov 10 6 4 21-19 17p.
8 Dinamo București 10 5 5 18-16 16p.
9 CSM Constanța 10 3 7 12-24 8p.
10 Medicina Tg. Mureș 10 2 8 11-24 7p.
11 FC Argeș Pitești 10 1 9 4-28 3p.
12 CS Știința Bacău 10 0 10 0-30 0p.