În pragul Paștelui ortodox și la numai o săptămână de la cel romano-catolic, am fost curios să văd cam de pe unde vin numele bucatelor pe care le pune românul pe masă la o așa mare sărbătoare. Pentru că de la neaoșii noștri geto-daci ne-au rămas, când e vorba de alimente, puține astfel de cuvinte, precum celebrul „brânză”.
În România, gospodinele pregătesc diverse rețete bazate pe carne de miel, pentru că mielul simbolizează sacrificiul lui Hristos pentru eliberarea omului din jugul păcatului. Dar, de pe masă nu lipsesc nici ouăle vopsite în culori primăvăratice, fiind cel mai de seamă simbol al Învierii Domnului, nici cozonacul și pasca, pe care credincioșii obișnuiesc să le ducă la biserică pentru sfințire. Toate sunt așezate pe masă alături de vin roșu.
Celebrul nostru DEX 2009 arată că cele mai multe dintre denumirile de alimente pascale vin din limba latină, de la romanii care au ajuns, sub împăratul Traian, prin bogata și râvnita Dacia. Creștinarea poporului de aici a avut loc mult mai târziu, dar limba vorbită a rămas cu multe influențe latine.
Chiar cuvântul Paște (în altă variantă Paști) vine din latină, de la „pascha, -ae”. Acest nume a fost dat și pâinii sfinție care se împarte în biserică de Paște. Cel mai dorit aliment pe masa de paște, de mulți credincioși, rămâne mielul, al cărui nume tot din latină se trage, de la „agnellus”. În schimb, drobul de miel poartă un nume de sorginte bulgară și sârbă, unde suna chiar așa, „drob”. Iar cuvântul „ou” rămâne la originea sa de origine latină, unde suna ca „ovum”. Și celebra pască are tot pe acolo origini, din aceeași rădăcină cu numele Pștelui, adică din „pascha”. Însă nobilul cozonac ne-a fost împrumutat, ca denumire, de vecinii bulgari, care îi spun „kuzunak”.
Astfel, vă urăm și noi, tot în latină, „Paște fericit!” – adică „Beatus Pascha!” sau în bulgară „Честит Великден! – Chestit Velikden” ori în sârbă „Срећан Ускрс! – Srećan Uskrs”.
