Tânărul, elev în clasa a XI-a a Colegiului Național de Artă „George Apostu”, la secțiunea „muzică vocală tradițională românescă”, a reușit să treacă în fazele superioare ale unui concurs-show de televiziune, propus românilor de TVR.
La începutul anului, televiziunea națională a început preselecția pentru acest show, prezentându-se la start peste 600 de români de toate vârstele și toate meseriile. Dintre aceștia s-au calificat 45, care au fost repartizați câte cinci concurenți în nouă ediții. Între aceștia s-a calificat și Ștefan Negru, care deja a trecut mai departe.
La proba I, care a fost la alegere, Ștefan a ales să interpreteze „Balada Bradului”, care, așa cum ne-a mărturisit, l-a ajutat să-și etaleze calitățile vocale, dar a și sensibilizat juriul și publicul prezent la acea fază. Proba a II-a a constat într-un duet cu o vedetă populară, tânărul băcăuan cântând împreună cu Mariana Lungu.
Ultima probă a rundei, concurenții au avut de extras un bilețel dintr-un bol. Bilețelul conținea numele unui jurat care trebuia să interpreteze un pasaj muzical, iar concurentul să-l reproducă întocmai. „De ce mi-era teamă n-am scăpat. Mi-a picat Cornelia Rednic, care este din Maramureș. Mi-a dat un pasaj muzical cam dificil pentru mine, dar am reușit să-l duc la bun sfârșit”, a povestit Ștefan Negru, care ne-a reprodus amuzat și reacția Corneliei Rednic: „i-ai dat un iz moldovenesc”.
Juriul de la Vedeta Populară este compus din Grigore Leșe, Elise Stan, Mircea Dinescu, Niculina Stoican și Cornelia Lupu Rednic. După cele trei probe și după cumulul de puncte din partea juraților, Ștefan s-a calificat în semifinale, acolo unde TVR-ul a început deja filmările care vor putea fi vizionate pe micile ecrane, probabil în toamnă.
Cât despre Ștefan Negru, cu siguranță vom mai auzi.