Pentru un adolescent, școala poate părea ca un labirint vast și neînțeles. Fiecare sală de clasă pare să ascundă un pericol sau o piedică în calea plăcerilor vârstei.
Geografia, de exemplu, este ca o navă în derivă într-un ocean cenușiu de informații inutile. Istoria, pe de altă parte, este ca o călătorie plictisitoare în timp. Bătălii și tratate vechi par să se amestece într-un amalgam nedefinit, iar numele liderilor și datelor istorice se topesc într-o ceață confuză. Matematica este o altă bestie temută. Ecuatii și formule par ca niște cifre misterioase care îți bântuie visele și îți provoacă dureri de cap. Și apoi este limba română. Să fim sinceri, limbajul formal și regulile gramaticale rigide pot părea ca niște lanțuri care te leagă și îți limitează creativitatea.
Dar hai să privim și partea plină a paharului. Acest adolescent poate că nu are cel mai bun raport cu școala și cu materiile academice tradiționale, dar asta nu înseamnă că nu are pasiuni și interese în viață. Poate că se simte atras de artă, muzică sau sport, iar acestea sunt domenii în care poate străluci cu adevărat. Poate că este un pictor talentat, un cântăreț în devenire sau un jucător de fotbal pasionat. În aceste zone, el poate găsi plăcere, împlinire și un scop, chiar dacă nu se ridică la standardele academice convenționale.
Ce se întâmplă, însă, când cei cărora nu le-a plăcut școala, nu au avut nici pasiuni extrașcolare care să-i facă artiști, sportivi sau antreprenori, sunt tot mai mulți, din ce în ce mai mulți? În afara de cei care își găsesc salvarea în politică, sunt tot mai numeroși acei adolescenți care au trecut prin școală ca gâsca prin apă și care au devenit părinți care ajung să judece prin prisma situației lor particulare: nu au avut nevoie de școală, deci nici copiii lor nu au nevoie, școala e doar un loc unde odraslele trebuie să stea cât mai mult, ca să scape mămicile și tățicii de o grijă. Un fel de creșă pentru adolescenți, în care bone gratuite au grijă să nu pățească ceva prinții și prințesele lor.
Cocoloșitul copiilor și bocitul pe umerii școlarilor care au „prea mult” de învățat nu ajută cu nimic. Evident, toată lumea o să dea ca exemplu sistemul scandinav, unde copilul se joacă la școală; dar, sincer, ați văzut unde era, economic, zona scandinavă acum 30 de ani și unde este acum? Și, apoi, să comparăm sistemul de educație din China și rezultatele economiei chinezești.
Putem purta discuții la nesfârșit: Educația este o componentă de bază a Sistemului Național de Securitate, alături de Sănătate și Apărare. În vreme ce Apărarea se concentrează pe amenințările imediate, Sănătatea și Educația se concentrează pe provocările pe termen mediu și lung. Un stat se poate îngriji de Educație atunci când are toate pârghiile la îndemână; când școala e lăsată de izbeliște, e semnul că statul respectiv nu mai este controlat de elitele sale, ci de elitele altei țări, care nu au nevoie ca statul capturat să-și formeze anticorpi, ci să lâncezească într-o dulce promiscuitate care să nu pună în pericol hegemonia.
