Statul român isi incearca Puterile. Care rezista?

De când baronul de Montesquieu a gândit ca intr-un stat puterile trebuie separate, democratia functionala a pasit in viata popoarelor. Mai greu, ce-i drept, in Europa, cu toate ca la sânul ei se nascuse Iluminismul, si mai repejor peste Ocean, acolo unde razvratitii Batrânului Continent au reusit sa puna in practica utopiile politice luate in cala vapoarelor, laolalta cu nevestele, copiii, animalele si credinta protestanta. Asa cum credem noi, românii, ca ne sade intotdeauna bine, am dat de-a dura cu functionalitatea Statului, de l-am transformat intr-un bot-dodolot, frumos de pica, dar nefunctional de-ti vine sa-l arunci la vreun câine hamesit si satul sa latre dupa caravanele prostiei si coruptiei din ultimii 23 de ani. In ultimele luni, Puterea Judecatoreasca pare sa fie in criza. Nimic mai fals, este singura care se transforma sub presiunea interioara – una a profesionistilor din sistem, iar judecatorii si procurorii ce par sa sfâsie Consiliul Superior al Magistraturii nu fac decât sa dea o proba despre cum trebuie sa se reformeze institutiile ce sunt in slujba cetateanului. Desigur, sunt si aspecte penibile, chiar hilare in prestatia unor magistrati, insa ele sunt mai putine, oricum, decât traznaile spuse si facute de politicieni. Si apropos de politicieni, cei aproape 600 de parlamentari care formeaza mamutul gonflat al gâfâielii democratiei noastre par a fi remorca supraincarcata a Guvernului, fara relieful dat de competenta si eficienta care sa-i justifice numele de Putere Legislativa. Cu partide in care se domneste, nu se conduce, e greu de crezut ca vreunul dintre senatori ori deputati poate ridica glasul cu macar o octava in fata liderilor atotputernici. Asa se explica totala lipsa de control asupra Puterii Executive, o putere vadit discretionara in lipsa verticalitatii si onoarei mult invocate atunci când s-au cerut voturile. La asta se adauga impotenta si tatismul care se confrunta in ceea ce ar trebui sa fie Opozitia din România. Observam ca tridentul ce ar trebui sa ne garanteze tuturor cetatenilor siguranta, liniste si prosperitate a devenit bont, daca nu chiar flasc, indârjit doar la televizor de prestatiilor orale pe teme minore. Ar trebui sa amintesc de cea de a Patra Putere, presa. Din pacate, si ea sufera de betesuguri multe, vechi si greu tratabile. Bine ca macar ziaristii (cea mai mare parte!) nu sunt platiti din taxele si impozitele românilor. Ajung toti ceilalti!