Cred că nu există revistă glossy şi nicio publicaţie de tip magazin, cu chestii de life style, cu modă, povești, bârfe despre cupluri celebre, mondenități, horoscoape, rețete culinare, dar și sfaturi de sănătate, care să nu acorde un spaţiu obligatoriu pentru cure de slăbire şi noutățile în domeniu. Silueta ideală este o adevărată obsesie a zilelor noastre.
Ce fericite erau femeile pe vremuri, când se purtau, în mod firesc, forme mai plinuţe, mai rotunjoare, ca să ai ce strânge în braţe, cum spuneau, şi cum vor, de fapt, bărbaţii! Ăia sinceri, nu ipocriții. Că femeia șnur fără…nu place nimănui, ăsta-i adevărul. Sex-simbolul, neîntrecut până acum, şi nu e doar părerea mea, rămâne Marilyn Monroe, cu ameţitoarele ei curbe voluptoase, de o răvăşitoare feminitate.
Şi ca să vezi, sunt unele starlete de mâna a doua, ca Elisabeth Hurley (frumuşică, nu zic nu, că ar fi păcat) care declară ritos că ea s-ar sinucide dacă ar avea şoldurile mari ca ale lui Marilyn, considerată grasă după tiparele draconice ale modei actuale. Şi e adevărat că lui Marilyn Monroe, biata de ea, cu toate nevrozele şi frustrările care o măcinau, îi plăcea să mănânce, din simplul motiv că fusese o fată săracă.
Aşa că, odată ajunsă celebră şi cu bani, îşi oferea dimineaţa un mic dejun copios, iar seara dădea gata nişte fripturi măricele, însoţite de salată de morcovi cruzi. Mânca apoi multă îngheţată, iar alcoolul nu-i displăcea defel. Ca să-şi ţină, totuşi, corpul în frâu, obligată fiind de exigenţele profesiei, se spune că practica şi ea ceva gimnastică, dar la modul normal, nu mai mult de vreo zece minute pe zi, când făcea niscaiva exerciţii cu greutăţi mici.
Nici pomeneală de chinuitoare ore de sală, de antrenor personal, de diete severe, aproape inumane. În superba ei senzualitate plină de naturalețe, actriţa nu putea şi nu voia să-şi refuze nimic, pentru că voia să se înfrupte din plin de viață. Care i-a fost, de fapt, atât de scurtă, la modul tragic.
Revenind la obsesivul laitmotiv cu silueta ideală, ca să o atingi, din câte am citit şi încercat pe propria-mi piele, nimic nu e mai sigur decât mâncatul în porții din ce în ce mai mici spre deloc. Ce pilule minune, soluţii, tincturi, ceaiuri, injecții (acum e o adevărată folie, o goană nebună după medicamentul minune ozempic!) tortură fizică la antrenamente, cu intermittent fasting? Ca să nu mai amintesc de chirurgia bariatrică. Toate sunt cu serioase riscuri.
Cel mai simplu este să nu mai mănânci. Iar foamea, o spun şi „ştiinţificii”, este un adevărat medicament. I-auziţi ce susţin unii experţi în materie: „o cură de post este mai reconfortantă decât orice vacanţă de vis”. Cum e posibil? Cică organismul se înarmează împotriva lipsei de hrană şi produce, după vreo 3-4 zile, o cantitate mai mare de serotonină, zglobiul acela de hormonel care ne aduce buna dispoziţie şi ne eliberează de tensiunea stresului.
Păi nu-i aşa că-i simplu de tot? Dacă tot e criză mare, mai e şi secetă şi alimentele se tot scumpesc, uite ce soluţie la îndemână avem! Nu mai mâncăm, şi gata, aplicăm terapia postului care ne regenerează şi ne aduce într-o stare de euforie. Pentru noi nici nu e greu, că doar trăim într-o ţară tristă, plină de humor! Una–două, intrăm la euforie dacă nu putem merge la Eforie, cura de post ţine loc de vacanţă de vis, ne menţine sănătatea şi ne revigorează psihic. Păi, ce vreţi mai mult de atât?
