Sunetul „Bip bip” emis de satelitul Sputnik în urmă cu 60 de ani, captat de radiourile din lumea întreagă, a lansat cursa de cucerire a spațiului. Pentru creatorii lui din fosta Uniune Sovietică, acel sunet a marcat încheierea unei numărători inverse, care s-a dovedit a fi însă prima dintr-o listă foarte lungă de evenimente similare care au avut loc după aceea în timpul Războiului Rece, informează AFP.
Ajuns între timp la vârsta de 84 de ani, inginerul Eduard Bolotov își amintește că a mângâiat racheta care urma să transporte pe orbită acel dispozitiv din metal ce avea un diametru de 58 de centimetri. Câteva ore mai târziu, la 22.28 ora Moscovei, pe 4 octombrie 1957, primul satelit artificial al Terrei decola cu succes, permițând fostei Uniuni Sovietice să își afișeze cu mândrie statutul de putere militară.
După lansare, Eduard Bolotov și colegii lui s-au întors în centrul lor, pentru a sărbători acea victorie. „Am găsit un tip de alcool ce era folosit în epocă pe post de combustibil pentru automobile”, își amintește inginerul rus.
Succesul, primul înregistrat de industria spațială sovietică, nu a fost însă garantat dinainte. El se datorează și savanților germani aduși în U.R.S.S. la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și rachetelor lor V2, ce au fost lansate în principal împotriva Marii Britanii.
Serghei Korolev, un supraviețuitor al Gulagului sovietic, considerat părintele industriei spațiale sovietice, „a recompus fragmentele din care erau alcătuite rachetele V2 aduse din Germania”, a dezvăluit pentru AFP Nikolai Shiganov, în prezent în vârstă de 97 de ani.
Unul dintre creatorii rachetei R7 care a plasat pe orbită primul satelit Sputnik în 1957, Nikolai Shiganov avea pe atunci sarcina de a crea un aliaj special de aluminiu pentru a fi utilizat la sudarea componentelor noului lansator spațial.
Korolev visa să participe la cucerirea spațiului, dar, în plin Război Rece, presiunea timpului era mereu resimțită: unul dintre principalii ingineri germani, Wernher von Braun, lucra deja pentru tabăra inamică, într-o echipă americană.
„Biroul lui Korolev trebuia să creeze cât mai repede posibil o rachetă intercontinentală capabilă să transporte bomba cu hidrogen către orice punct de pe planetă”, își amintește Nikolai Shiganov.
După trei ani de lucrări și după trei accidente, al patrulea lansator din gama R7 — lansat de la noul centru din Kazahstan, viitorul cosmodrom Baikonur — și-a atins ținta în peninsula Kamceatka, în Extremul Orient al Rusiei, în august 1957. Însă partea frontală a rachetei a ars.
Construirea unei noi părți frontale a unei rachete necesita șase luni, însă sovieticii erau presați de timp: Statele Unite intenționau să lanseze un satelit cu ocazia Anului Internațional al Geofizicii, în 1958.
Korolev a propus atunci construirea unui satelit mai simplu: două emisfere, un emițător radio, antene și un sistem de alimentare. În două luni, noul dispozitiv, ce avea o greutate de 63,8 kilograme, a fost finalizat.
Însă Nikolai Shiganov a aflat de la radio că acea lansare, realizată pe 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, efectuată de colegii lui în mare secret din stepele din Kazahstan, a avut succes.
Într-o duminică de octombrie, el a reușit să zărească un punct minuscul care strălucea pe cer. Era Sputnik-1, care a efectuat o rotație completă în jurul Terrei în aproape 96 de minute.
Colegul lui Eduard Bolotov a avut mai mult noroc. Însărcinat cu controlul traiectoriei rachetei R7, e a vizionat decolarea de la postul lui aflat în centrul de lansări spațiale.
Cu o zi înainte, însoțit de alți doi tineri ingineri, Eduard Bolotov, pe atunci în vârstă de 24 de ani, a reușit să pătrundă în hangarul în care satelitul trecea prin etapa ultimelor pregătiri de dinainte de lansare.
„Conștienți de importanța misiunii, prima de acest fel din istoria omenirii, am mângâiat racheta și chiar ne-am lăsat pe ea semnăturile, scrise cu un creion”, își amintește fostul inginer sovietic.
În seara zile de 4 octombrie 1957, a primit ordinul de a se prezenta imediat la centrul de lansări. Întreaga operațiune era secretă, însă zeci de persoane, rude și prieteni apropiați ai colegilor lui, se îndreptau deja spre fluviul Sîrdaria, pentru a asista la lansare.
La ora 22.28, din biroul lui, tânărul inginer a văzut racheta ridicându-se încet dintre schelele care o susțineau, părând că s-a oprit pentru câteva secunde, apoi decolând cu un zgomot puternic.
„La o altitudine de 40 de kilometri, racheta, cu cele patru motoare laterale ale sale, forma un fel de cruce pe cerul nocturn, înainte să dispară”, își amintește el.
Abia în jurul orei 03.00, spre dimineață, a aflat de la superiorii lui că primul satelit artificial al Terrei a fost plasat cu succes pe orbită. AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
