25 noiembrie 2024

„Spune-mi ce mănânci, să-ți spun cine ești”

Eu, unul, nu sunt un gurmand, dar nici nu fac mofturi la mâncare. Ba, chiar poftesc dacă văd ceva ce n-am mai văzut între cele ale gurii. Însă când am auzit cum unii din mediile civilizate ronțăie cu plăcere insecte trase în ciocolată sau îngurgitează carne de orătănii pe care noi, ceilalți, le considerăm „spurcate”, am cam strâmbat din nas. Am fost și în câteva țări exotice, în care oferta culinară poate părea ceva mai ciudată, dar n-am fost pus în fața unor situații jenante.

Foametea, se spune tot mai des, amenință omenirea. Din diferite motive: am ajuns la opt miliarde de indivizi pe Terra, schimbările climei aduc numai pagube agriculturii, criza energetică a început să se facă simțită și câte alte motive.



Omenirea caută, deci, soluții la o astfel de calamitate și s-a ajuns până la a se propune alimentele sintetice. Voi roade și cauciuc, dacă se va impune, dar parcă nu mi-ar conveni, la micul dejun, să îngurgitez câteva lăcuste călătoare (Locusta migratoria – cum li se spune științific), deși zilele acestea Uniunea Europeană (UE) tocmai a autorizat un astfel de aliment, „după o analiză științifică riguroasă făcută de EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară). Aceste lăcuste ar fi o sursă nutritivă, sănătoasă, cu destulă grăsime, proteine, vitamine, fibre și minerale.

Altă dată, UE a aprobat să mâncăm și viermi de făină. Și se spune că pe planetă sunt 1.400 de insecte comestibile!

„Spune-mi ce mănânci, să-ți spun cine ești” scria Jean Anthelme Brillat-Savarin în cartea „Fiziologia gustului”, în 1826. Dar „a mânca” înseamnă mai mult decât „a supraviețui”. „A manca” este un gest care stă la baza construirii identității personale și social-culturale. Iar un lucru ignorat adesea în educație este că „hrana trebuie să fie și bună de mâncat, și să dea de gândit” – mai opina și Claude-Levi Strauss.

Arabii și evreii, de exemplu, nu pun în farfurie carne de porc, pentru că nu ar fi un animal „curat”. Evreii nici pește fără solzi și aripioare.  Fiecare neam are obiceiurile și filosofia lui, cultura lui gastronomică. Mă întreb, însă, ce aș mânca dacă nu am mai avea decât insecte la masă!

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014