Spre Ziua Limbii Române, cu un vechi decalog

O dată pe an, de 31 August, devenim mai atenţi la vehiculul gândirii noastre, aşa cum este numită limba maternă. Radioul ori vreun post de televiziune ne dă tonul la unul dintre puţinele cântece reuşite închinate graiului străbun – „Limba românească”, de Gheorghe Sion (a doua parte a sec. al XIX-lea), „Limba noastră”, de Alexie Mateevici (primele decenii ale sec. al XX-lea) ori cântecul pe versurile lui Grigore Vieru (ultima parte a sec. al XX-lea).

Dar „numai cu poezii şi cântece despre limbă nu ne ducem prea departe”, notează „Jurnalul de Chişinău” (2 sept. 2016), neliniştit că sărbătoarea de la finele verii i-a găsit pe basarabeni tot cu î şi sunt. Vocea acestei puternice gazete şi alte voci au făcut ca în decembrie deja să se instituie măsura trecerii la â şi sunt, potrivit DOOM2 (2005).

Ziaristul nu se mulţumeşte cu atât: „La urma urmei, dacă se insistă să avem o sărbătoare, ca să nu fie insultată limba română chiar de ziua ei, poate ar fi bine să se facă în fiecare an, în ajun de sărbătoare, câte o testare de cunoaştere a limbii române pentru toţi cetăţenii, începând cu cei de rangul cel mai înalt. Nu cu capcane şi cu aşteptarea unor performanţe, nu. Doar pentru cunoaşterea elementară a limbii române corecte. Cine trece testul serbează. Cine nu, la carte!” De acord cu ideea fraţilor noştri de peste Prut, numai că prea se ia în calcul doar varianta scrisă a exprimării noastre, în condiţiile în care trăim sub tirania oralităţii. De aceea ar fi necesară o verificare a canoanelor care trebuie respectate şi de vorbitori, nu numai de…

scriitori. Despre aceştia din urmă, în ipostaza de creatori de artă, acelaşi impetuos gazetar face o observaţie corectă: „În genere, am impresia că cu cât se scriu mai multe poezii dedicate limbii române, cu atât mai puţină energie rămâne pentru rezolvarea problemelor acestei limbi”. Soluţia e previzibilă: o fericită întâlnire între artă şi ştiinţă (în varianta ei aplicativă, adică didactică).

Răsfoind presa veche într-un anticariat din Bucureşti, am dat peste un decalog preluat dintr-o publicaţie belgiană, dar perfect aplicabil realităţilor din ţara noastră, chiar şi după mai mult de o sută de ani. Îl reproducem în continuare:

„Cele 10 porunci ale limbii

Fruntaşii poporului flamand din Belgia, pentru a întări sentimentul naţional între concetăţenii lor, au răspândit în popor următoarele 10 porunci, care se potrivesc de minune pentru noi, românii. Iată-le:
1. Gândiţi-vă că în toată viaţa trebuie să daţi locul întâi limbii voastre strămoşeşti.
2. Vorbiţi în limba voastră acasă, cu ai voştri, cu prietenii şi cu oricine, chiar şi în faţa unui străin, căci se cade ca străinul să-ţi înveţe limba ta, nu tu pe a lui.
3. Creşteţi pe copiii voştri în limba voastră şi învăţaţi mai ales pe fete să vorbească şi să iubească limba maternă.
4. Feriţi-vă de şcolile străinilor, căci numai aşa veţi lucra înţelepţeşte.
5. Cumpăraţi numai cărţi, reviste şi jurnale scrise în limba voastră, căci aşa veţi scăpa de influenţa străinilor.
6. La orice petrecere ca şi în saloane, vorbiţi numai limba voastră, dar vorbiţi-o frumos.
7. Oricui aveţi de scris, scrieţi-i în limba voastră.
8. Dacă porunciţi marfă în străinătate, scrieţi în limba voastră, căci câştigul deschide urechile şi ascute limba.
9. Daţi mărfurilor numiri numai în limba voastră.
10. Toate inscripţiile prăvăliilor, etichetele mărfurilor şi orice reclamă faceţi-le numai în limba voastră; numai aşa vă veţi impune străinilor”. (Albina, Bucureşti, anul IV, nr. 1/1900, p. 572)