Statistica este o stiinta. Una care poate fi manipulata, de vreme ce unii sustin ca e acea stiinta care spune ca daca ai capul in cuptor si picioarele in congelator, in medie, esti o fiinta OK! Certitudinea mea este ca statistica poate deveni lesne o minciuna fermecator de fardata, chiar daca profesori foarte sobri, facând uz in aula academica de formule formolizate in savantlâcuri, incearca s-o prezinte ca pe un preacurat si cuviincios adevar absolut.
Guvernul propune reclasificarea dupa criteriul ,,numarul de locuitori” a tuturor localitatilor si unificarea, intr-un viitor mai indepartat, a comunelor depopulate. E aiurea faptul ca spun o vorba buna despre un guvern, dar ideea este inteleapta.
Daca problema va fi rezolvata rational, ar putea fi realizate economii mari privind functionarea administratiei locale si centrale. A fost realizata o statistica a depopularii localitatilor. Sunt localitati in care populatia a scazut cu peste 50 la suta in raport cu 1990. Nonconformista Leonida Lari spunea despre tara sa ca este compusa din trei judete si o stâna. Probabil ca, intr-un timp relativ scurt, vom ajunge si noi sa cochetam cu zicerea poetei de peste Prut. Cauza principala a depopularii este politica economica si sociala cu pronuntat iz criminal, caci cum altfel poti denumi decât crima strategia de-ai alunga pe români din tara, privându-i de locuri de munca, oferindu-le doar saracie si coruptie?
Statistica depopularii oferita de guvernanti pute a minciuna prin omisiune. Intre cei care populeaza localitatile noastre sunt cuprinsi, desigur, si cei peste patru milioane de români care lucreaza in strainatate si nu sosesc “acasa” decât intr-un fel de concedii exotice si scurte. Dar numarul abracadabrant al parlamentarilor, al celor din administratiile locale si centrale este pastrat de parca le-am gestiona si acestora existenta cotidiana. Despre povestea asta mizerabila, Guvernul nu sufla un cuvintel in statistica.
Exista trei feluri de minciuni: minciunile, minciunile sfinte si statisticile, spune Mark Twain. Vor folosi guvernantii statistica-minciuna in formatul recent oferit, fara a tine seama si de emigrantí? Posibil, daca am crede in zisa lui Churchill: ,,Singurele statistici pe care te poti baza sunt cele pe care le-ai falsificat tu singur”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.