În România, anul 1906 a fost un an de sărbătoare. Se împlineau 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului și chiar 1.800 de ani de la „întemeierea neamului românesc, prin Traian împăratul”, după cum afirma propaganda vremii. Se făcuse și un hrisov, pe care apăreau Carol I și regina Elisabeta alături de Traian, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul, asta ca să nu rămânem cu impresia că această asociere – a liderului cu eroii neamului – a fost inventată de Ceaușescu.
Ca să se arate ce bine o duce țara sub Carol I s-a organizat o mare expoziție în Parcul Libertății din București, parc care avea să devină, apoi, Parcul Carol. Zeci de mii de români s-au perindat la expoziția care cuprindea realizările regatului; printre vizitatori se numărau și numeroși țărani. De fapt, avea să dezvăluie Nicolae Iorga, era vorba de orășeni îmbrăcați în straie populare, aduși ca să facă impresie.
Au mai vizitat expoziția și numeroși români din Transilvania și Bucovina. Aceștia aveau un regim special; autoritățile i-au plimbat prin țară să le arate ce bine și frumos e în România. La podul de la Cernavodă, unul dintre trenurile care-i plimbau pe transilvăneni, a oprit pentru a remedia o mică defecțiune. Oprirea a prilejuit o întâlnire de gradul III între țăranii ardeleni, bine îmbrăcați, posesori de pământ, însoțiți de preoți și adevărații țărani români, rupți, murdari, fără pământ, care munceau pe moșia unui boier grec.
Momentul avea să-l determine pe Iorga să scrie un articol în care îndemna autoritățile să ascundă țaranii în vizuini, ca să nu strice bucuria risipei din anul jubiliar.
Apărut la 1 octombrie 1906, articolul se închia profetic: „Căci, altfel, uite, dă Dumnezeu că se betegește mașina zburătoare, că se oprește închisoarea trenului care duce pe «frați» și, la un astfel de popas neașteptat, răsare, ca din fundul unui mormânt adânc și negru, Avel sângerând, care-și cere dreptatea în lumea lui Cain”.
A urmat, precum se știe, anul 1907.
