,,1000 de pasi” (Editura Corgal Press, 2016) este, daca am numarat bine, cea de a douazeci si treia aparitie editoriala a lui Cornel Galben. O carte-spovedanie. ,,Spovedania invinsului”, zice autorul in prefata: ,,Tentativa mea de evadare din lume si de impamântenire in spatiul sacru al unei manastiri a esuat lamentabil. Dupa doi ani si jumatate de traire in haina monahala am revenit de unde plecasem, mai incarcat sufleteste cu dorinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu, dar la fel de indecis când e vorba de a renunta la tot, a-mi lua crucea si a-I urma Mântuitorului”.
Atunci când o plecare este asociata cu dorinta arzatoare ,,de a-L cunoaste pe Dumnezeu”, nu credem ca este vorba despre spovedania unui invins, ci despre o spovedanie a unui invins victorios. Nu exista victorii in care sa nu locuiasca semnele infrângerii, dupa cum nu exista nici infrângeri in care speranta sa nu creada minunat intru izbânda care va veni. Noua marturisire a lui Cornel Galben surprinde, sub masca unui jurnal, intervalul temporal 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015. Cine face confesiuni? Un Om: ,,Sufocat de cei cel mult 1000 de pasi pe care-i faceam pe zi, am preferat sa ma intorc la preocuparile anterioare, chiar daca sufletul meu continua sa fie indoit, si nici acasa nu ma simt deloc impacat, tânjind dupa minunatele trairi duhovnicesti si infiorându-ma la ideea ca as putea rata mântuirea”.
Confesiunile lui Cornel Galben sunt nefardate. Uneori, parca ar vorbi despre istoria netrucata a unui alt om. Iese cu istoria vietii sale in agora, o striga invesmântata in acorduri estetice, picura peste tot speranta, trimite la colt morale pe care le crede de subterana. Daca ar fi sa-i creionez un portret lui Cornel Galben, onesteanul care a revenit acasa (intr-un apartament ,,din zona Catedralei”…) dupa 43 de ani, as cita dintr-un… ,,Autoportret” celebru: ,,Sufletul lui e în căutare, / în mută, seculară căutare, / de totdeauna, / si până la cele din urmă hotare./ El cauta apa din care bea curcubeul. / El cauta apa din care curcubeul / isi bea frumusetea si nefiinta”. (Lucian Blaga, Poezii, Editura Albatros, 1972, pag. 92). Cu viata sa, Cornel Galben scrie o poveste care n-o sa inceapa niciodata cu acel clasic ,,A fost odata ca niciodata”.
Omulconfesiunecornelgalben, desi este mereu locatarul acelei paradigme in care Credinta este liantul magic, este mai imprevizibil decât bobul de roua care poate rezista pâna in zorii apusului sau se poate risipi la primul zâmbet al Soarelui. El isi scrie povestea marsaluind ca un hidalgo cu sufletul lipit de aventurile unui Don Quijote care stie ca morile de vânt pot macina uneori numai iluzii. Nu stiu daca a pipait, ca mine, in Spania, o moara de vânt autentica, dar cred ca stie mai multe secrete decât mine despre aceasta poveste-minune care macina optimism inocent. Cred ca neprietenul lui cel mai important este Al-Khwarizmi, inventatorul algoritmului.
Nu-l pot vedea pe Cornel Galben asezat intr-un pat al lui Procust. Scriind eu, de ceva vreme, ,,Ostaticul Umbrariei”- despre care discretul de el n-a slobozit nici macar o vorba, fie ea si otravita – mi l-am imaginat, chiar si dupa decriptarea amprentelor acelor minunati ,,1000 de pasi”, tot nonconformist pe Cornel Galben. E un mod de viata care-l va bulversa chiar si Dincolo pe previzibilul genial Al-Khwarizmi. ,,1000 de pasi” este, cum spuneam, spovedania unui invins victorios… ,,Ultima liturghie la care am participat in tinuta monahala”, aventurile de ,,fochist si bucatar” la manastire, mirarile triste raportate la unele aventuri ale mediului universitar (,,O intâlnire anosta, lipsita de dialog, presarata ici-colo cu mici ironii”…), ,,in afara de copii si frati, nu m-a sunat decât Iancu Grama sa-mi spuna La multi ani! O urare am primit, pe mail, de la doamna Rodica Lazarescu si, sub forma de sms, de la Gheorghe Iorga. În rest, nimic! Nimeni nu si-a amintit ca fac si eu o vârsta rotunda si nici macar revistele la care colaborez nu au catadicsist sa scrie un rând despre viata si activitatea mea (…) Ma asteptam ca macar Uniunea Scriitorilor sau filiala din Galati sa fi trimis o felicitare, cumparata din banii pe care-i dau, de patru ani, drept cotizatie”… Despre aceste confesiuni, despre alte tulburatoare confesiuni, in ,,1000 de pasi”…
