„Deșteptarea” continuă prezentarea personalităților din sportul băcăuan. De data aceasta, protagonistul „(S)PORTretului săptămânii” este Sorin Tașcă. La 42 de ani, multiplul campion național de lupte își continuă activitatea atât ca sportiv, cât și ca antrenor. Ca luptător la SCM Bacău, deține un record demn de invidiat: 18 ani la rând pe podiumul competițiilor naționale de Seniori, ultimul succes de acest gen fiind înregistrat anul trecut, când a cucerit argintul la Cupa României. Ca antrenor, culege deja primele satisfacții, specialiștii in domeniu prefigurându-i o carieră pe măsură. Angajat al ISU Bacău, Sorin este pompier salvator, membru în echipajele de intervenții, având specializarea CBRN (Chimic Biologic Radiologic Nuclear).
„De fiecare dată când mergem la o intervenție, mergem cu lacrimile pe obraz”, obisnuieste să spună plutonierul adjutant Tașcă Sorin. Pe scurt, un adevărat pompier…atomic, dar și teribil de sentimental, ale cărui intimități vă invităm să le descoperiți parcurgând articolul de față. Aveți ce afla!
Data și locul nașterii: 8 iunie 1977, Bacău.
Stare civilă: căsatorit cu Gabi Mihaela, doi copii: Alexandru Remus, 18 ani, medaliat la Naționalele de lupte pentru Cadeți și Darius Ștefan, în vârstă de 14 ani.
Cea mai mare realizare profesională: „Sunt mai multe, dar voi încerca să selectez trei. Cum aș putea uita prima medalie națională? Se întâmpla în 1993 și practicam luptele doar de un an. Îmi lipsea experiența, dar nu pasiunea și ambiția. În paranteză fie spus, primul meu sport fost atletismul. La sală am ajuns pe urmele fratelui meu, dar nu pentru a face lupte, ci…muschi. Cel care m-a convins să aleg luptele a fost domnul Neluțu Șarban, un adevărat model pentru mine. În primele luni mi-a fost greu, luam mereu bătaie de la adversari mai experimentați; numai eu știu cât am plâns pe saltea! Domnul Șarban mă încuraja însă în permanență, iar asta m-a ajutat cel mai mult. Revenind, ar fi deci acel titlu de vice-campion național la cadeți cucerit în ’93. Apoi aș plasa satisfacția de a fi, 18 ani consecutiv, medaliat în competițiile naționale de Seniori. În fine, momentul în care mi-a cântat imnul, în 2011, la New York, când am devenit campion mondial WPFG, altfel spus, campion al lumii la intrecerile Mondiale ale Polițiștilor si Pompierilor. Ulterior, am triumfat în mai multe rânduri în acest gen de competiții, dar acel succes de la New York are un loc aparte în inima mea”.
Cel mai mare regret: „Și aici am tolba plină. Un regret ar fi modul cum am ratat finala la primul meu Campionat European de Juniori. Se întâmpla în 1997 și am avut o evoluție foarte bună, frânată de o eroare de arbitraj. Din păcate, Federația m-a lăsat de izbeliște. Un coleg de-al meu de la Metrorex Bucuresti pierduse, la rândul său, ca urmare a unei greșeli de arbitraj. Regulamentul prevedea că Federația poate face o singură contestație, iar FRL a decis să meargă pe mână bucureșteanului, contestând arbitrajul de la meciul său. Regret foarte mult și faptul că nu am evoluat la Jocurile Olimpice, visul oricărui sportiv. În 2000 am fost foarte aproape de a ajunge la Sydney, dar strategia Federației m-a dezavantajat. În topul regretelor profesionale se află, însă, finala Naționalelor din 2003, atunci când imaginea mi-a fost serios lezată. Ce s-a întâmplat? În finala cu un sportiv de la Dinamo, eu am dominat clar. Aveam 3-0 si nu mai puteam pierde titlul. Când mai erau doar câteva secunde, adversarul m-a rugat să-l las să facă un punct pentru că altfel îl dau cei de la club afară. Slăbiciunea mea a fost că am cedat. Numai că adversarul nu a fost corect și mi-a făcut un procedeu de 3 puncte. Scorul a devenit egal, dar, având ultima reusită, dinamovistul, nici nu veau să-i mai pomenesc numele, a fost declarat câștigător. Eu, pe lângă faptul că am pierdut titlul, am fost acuzat că am cedat deliberat finala. Asta m-a durut foarte, foarte tare! Persoana care m-a acuzat a pierdut tot respectul meu. Am decis să merg în instanță pe acest caz, instanța mi-a dat dreptate, dar uite că această poveste continuă să fie o rană deschisă chiar și acum, la mai bine de 16 ani distanță”.
Un lucru la care nu poate renunța: „La sport. Sunt dependent de sport. Când nu mă aflu la sală, merg cu bicicleta, joc fotbal, sunt mereu în priză. Și aș dori să amân cât mai mult momentul retragerii ca luptător”.
Sportivul favorit: „Rafa Nadal: pur si simplu mă uimește. Îmi place și Djokovic, mai ales că este foarte jovial. L-aș adăuga și pe Cristiano Ronaldo, un adevărat exemplu pentru oricine își doreste să devină un campion, indiferent de sport”.
Hobby-uri: „Pescuitul: mă relaxează. Și mersul pe bicicletă; împreună cu colegii de la ISU facem niste trasee montane de 90-100 km de toată frumusețea.
Actorul preferat: „Sylvester Stallone. Nu este doar un actor mare, ci și un sportiv fantastic”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „O macetă, o busolă și ceva de aprins focul”.
Genul de muzică preferat: „Rap, house, dance. Ascult însă cu mare plăcere și muzica clasică”.
Orașul de suflet: „Mi-e greu să spun. Fiind băcăuan, Bacăul. Dar îmi plac mult si orașele mici, de munte, gen Piatra Neamț sau Comănestiul. Trecând la metropole, Washington mi-a făcut o impresie foarte plăcută, spre deosebire de New York, de exemplu. La Washington parcă te-ai afla într-o poveste”.
Vacanța perfectă: „Într-o rulotă, călătorind prin țară. Avem o țară cu priveliști minunate”.
Personalitatea pe care vrea să o cunoască la o cafea: „Domnul Ion Țiriac. Cu siguranță ca aș avea ce învăța de la domnia sa”.
Un lucru nebunesc pe care l-a făcut sau ar dori să-l facă: „Iubesc altitudinea și mi-ar plăcea să sar cu parașuta”
Spune sau ascultă bancuri? „Sunt mare amator de bancuri. De obicei, le ascult, dar, din păcate, le si uit foarte repede. Până nu-l uit, să vă spun unul auzit de curând: un melc este jefuit de două broaște țestoase mafiote. Se duce melcul să depună plângere la Poliție, iar cei de acolo îi cer semnalementele celor două țestoase. La care melcul spune: „Habar n-am cum arătau. N-am apucat să văd nimic, așa de repede s-au putut mișca”.
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini pestișorul de aur: „Să-mi fie sănatoși copiii si să obtină un serviciu sigur. Nu neapărat bănos, ci sigur. Și apoi mi-aș mai dori ca spiritul sălii noastre de la «Letea» să nu dispară niciodată”.
Cum se vede la 70 de ani? „Cu ajutorul lui Dumnezeu, aș dori să mă văd la fel de activ și, neapărat, tot la sala «Letea». Recent, am cunoscut un englez de 65 de ani care nu arăta nici de 40. M-am minunat când am aflat ce vârstă are. Pentru a fi sigur că nu am înțeles gresit, l-am întrebat din nou: Chiar 65?”. Iar el mi-a răspuns: „Da, chiar 65. Până la urmă, ce-i 65? Just a number. Și să știți că are perfectă dreptate. Așadar, și 70 nu-I nimic altceva decăt un simplu număr”.
