(S)PORTretul săptămânii: Scrii„ Florin Grapă”, citești „Știința Bacău”

Dacă s-ar pune vreodată problema de a fi înlocuită sigla Clubului Sportiv Știința Bacău, alternativa ar fi un chip: cel al lui Florin Grapă. Profesorul universitar doctor în vârstă de 65 ani se identifică perfect cu clubul pe care-l conduce. Legatura este la fel de trainică și în ceea ce privește echipa de volei feminin pe care Grapă o pregătește de mai bine de trei decenii. De altfel, fără Florin Grapă, voleiul feminin românesc ar fi mult mai sărac, iar cel băcăuan nici nu ar exista. Prin urmare, primul protagonist al rubricii „(S)PORTretul săptămânii” în 2020 este „Sir Alex Ferguson de Bacău”. Cu precizarea că, spre deosebire de managerul scoțian, Sir Grapă continuă să țină hățurile. Și le ține bine!

Data și locul nașterii: 20 noiembrie 1954, Bacău.

Stare civilă: căsătorit cu Elena, un fiu: Lucian Vlad.

Principala realizare profesională: „Sunt mai multe și mi-ar fi greu să renunț la vreuna în favoarea alteia. Aș începe cu cele 4 tiluri de campion național și cele cinci Cupe ale României cucerite cu Știința. Reusitelor interne se adaugă performanțele europene: Final Four-ul Cupei Challenge în 2008, semifinala Cupei CEV anul trecut și cele cinci ediții în care am jucat în Liga Campionilor cu adversari de mare valoare. În ceea ce privește activitatea de antrenor la loturile naționale, între 1986 și 2000 am pregătit selecționatele de cadete și junioare ale României, clasându-mă în 1991, cu generația Melaniei Rusei (Alexe) pe locul 8 din 24 la Mondiale unde am pierdut doar în fața campioanei, Coreea de Nord, cu 1-3 și a vice-campioanei, Rusia, cu 2-3. Apoi, din 2001, am pregătit în mai multe rânduri lotul național de senioare, cu o serie de calificări la Europene.

Principalul regret profesional: „Dacă mă gândesc la cele 14 ediții în care am terminat campionatul Diviziei A1 pe locul 2 mă încearcă regretul că am pierdut, și nu întotdeauna pe bune, măcar încă vreo trei titluri naționale. Rămân în schimb cu satisfacția că toate campionatele pe care le-am luat, le-am luat meritat, pe munca noastră”.

Sportivul preferat: „Din volei, Carmen Țurlea, pe care am avut-o și elevă. O voleibalistă cu adevărat specială, dovadă și faptul că a jucat până aproape de 45 de ani. O plasez pe Carmen chiar înaintea Cristinei Pârv. Din celelalte sporturi aleg doi tenismeni. Ambii români: Ilie Năstase și Ion Țiriac. Spectaculozitatea lui Ilie se îmbina perfect cu seriozitatea și munca titanică a lui Țiriac. Uite, seriozitatea și munca lui Țiriac ar trebui să fie un exemplu pentru sportivii de azi. Din păcate, aceste aspecte au cam dispărut. Așa cum a dispărut și noțiunea de patriotism”.

Hobby: „Nu cred că am așa ceva. De fapt, hobby-ul meu rămâne sportul”.

Mâncarea favorită: „Ciorba. Dar nu ciorba de burtă sau rădăuțeană, ci cea de pasăre și de perișoare. Felul doi poate fi orice; dacă înainte mi-ai dat o ciorbă de pasăre sau una de perișoare, m-ai câștigat”.

Orașul de suflet: „Bacăul, normal. Aici mă simt bine, aici am totul”.

Actorii preferați: „John Wayne. Întotdeauna mi-au plăcut western-urile sale”.

Muzica preferată: „Din muzică, preferatul meu este Dan Spătaru. Iar ca formație, Phoenix”.

Vacanța perfectă: „N-am avut așa ceva și nici nu voi avea. Adevărul e că nu pot sta undeva, în liniște, departe de echipă, de club, prea multe zile. Anul trecut am fost plecat vreo patru zile cu soția și parcă stăteam pe ghimpi”.

Nu poate trăi fără…: „Sport în general și volei în special”.

Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „M-ai omorât! Dacă vrei să mă termini, du-mă undeva, în pustietate, sa nu pot schimba o vorbă, să comunic. Trei lucruri? Iau cu mine un telefon, în speranța că voi avea semnal și voi putea da măcar un sms:«Veniți și salvați-mă, fraților»”. Și mai iau o barcă, să am cu ce să plec cât mai repede pe de pe insulă”.
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Prima e legată de copilul meu: să fie sănătos și să se realizeze în viață. A doua dorință este să fiu și eu sănătos și să-mi dea Dumnezeu puterea de a pune stop activității mele profesionale atunci când încă vom sta bine la capitolul rezultate. A treia dorință este sa am în continuare o căsnicie fericită, ca și până acum”.

Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Mi-e greu să spun. Cert este că mă simt bine tot între ai mei, între oamenii de sport. Și mi-ar plăcea să stau alături de cei mai buni ca mine. Să știți că și la această vârstă îmi place să învăț, să fiu în căutare de soluții, de nou. Cine spune că le știe pe toate, greșește”.

O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Nu e o nebunie, ci mai degrabă o chestie pe care am pierdut-o și de care îmi este dor. În anii ’90, când jucam în cupele europene, nu existau posibilitățile de azi, așa ca deplasările le efectuam cu autocarul. Uneori mergeam zile în șir. Opream prin parcări pentru a servi masa- aveam pachete, conserve, hrană rece- dar era o atmosferă senzațională. Era atât de frumos! Colectivul se suda altfel pentru că nimeni nu putea sta deoparte. Astăzi, mergi cu avionul, ajungi în două sau trei ore, scutești oboseala, dar nu mai ai parte de aceeași unitate de grup”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Ascult, dar mai și spun. Cică Vasile se întâlnește cu Ion. Vasile se plânge că toate-i merg rău, în timp ce Ion se fălește că niciodată nu i-a fost mai bine. „Cum așa, Ioane?”, întreabă Vasile. „Simplu, mi-am cumpărat un elefant. E drept, am dat o groază de bani pe el, dar ma ajută în toate: aspiră, culege merele din copac, mă duce unde am nevoie, se joacă cu copiii etc, etc”, se laudă Ion. „Știi ceva, Ioane, vinde-mi-l mie. Îți dau dublu”, insistă Vasile. Ion se codește, dar până la urmă face târgul. După o lună, cei doi se reîntâlnesc, iar Vasile se ia cu mâinile de cap: „Ioane, ce mi-ai facut? O duceam rău înainte, dar acum sunt pur si simplu terminat. Elefantul mi-a pus casa la pământ, mi-a cotonogit copii și distrus livada. Cum de făcea la tine toate chestiile alea minunate?”. La care Ion spune: „Păi dacă nu-ți spuneam că face toate chestiile alea, crezi că mai reușeam să ți-l vând?”.

Cum se vede la 70 de ani: „Sincer, mi-e greu să spun cum mă văd la 70 de ani; de ani buni nici nu-mi mai aniversez ziua de naștere. Vârsta nu-i o cifră, orice ar spune unii. Ceea ce mi-aș dori e ca atunci când voi muri să mor întreg la minte. Să nu fiu o povară pentru cei din jur. Deocamdată, lucrurile stau bine din acest punct de vedere, în sensul că cei mai tineri din jurul meu par să se simtă bine în compania mea. Să știți că nu e puțin lucru”.