(S)PORTretul săptămânii: „Po-e-na-ru, Ghiță Poenaru!”, un băcăuan adevărat

Un antrenor carismatic. Pasionat. Competent. Bătăios și inimos. Gata să unească, printr-o simplă vorbă, vestiarul cu cele mai pronunțate și diferite personalități. Un antrenor deosebit, dublat de un om deosebit. Un om cu principii. Dedicat nu doar meseriei, ci întregii comunități. Pe scurt, un băcăuan adevărat. Pe numele său, Gheorghe Poenaru. Sau, așa cum scanda odinioară galeria FCM Bacău, „Po-e-na-ru, Ghiță Poenaru!”.

Data și locul nașterii: 1 noiembrie 1956, sat Poiana, comuna Livezi, județul Bacău.

Stare civilă: „Căsătorit cu Viorica, avem împreună o fată, Anca Gabriela, născută în 1980 și care este de profesie avocat. Totodată, avem și fericitul statut de bunici. Bunicii lui Tudor, în vârstă de 12 ani și ai Mariei, de șase anișori”.

Principala realizare profesională: „Toate realizările mele profesionale sunt legate, bineînțeles, de fotbal și toate sunt la fel de importante în inima mea. Ca jucător, am crescut și m-am format în curtea unui club care nu mai există astăzi, Partizanul Bacău, după care am trecut la Aripile-Victoria, actualul Aerostar, cu care am reușit promovarea în Divizia B în 1984. Am avut câteva oportunități de a juca în prima ligă, oportunități care nu s-au materializat. Și dacă nu am ajuns în Divizia A ca fotbalist, am făcut-o ca antrenor, meserie pe care am început-o la Aripile, imediat după 1989, pe care am aprofundat-o apoi, vreme de șapte ani, la Petrolul Moinești și cu care am atins cele mai mari satisfacții în perioada FCM Bacău. La FCM Bacău am fost adus în 1999, de primarul orașului din acea vreme, Dumitru Sechelariu, Dumnezeu să-l odihnească, și de președintele clubului, Gheorghe Chivorchian.

Le mulțumesc și acum că au avut încredere în mine, mai ales că, deși fusesem adus ca «secund» al lui Florin Halagian, Dumnezeu să-l ierte și pe el, că s-a stins anul trecut, se știa că urmează să-l înlocuiesc în scurt timp pe nea’ Florin, care întâmpina și unele probleme de sănătate și nu mai era dispus să facă naveta. La FCM au fost acei ani minunați: cu debutul în prima ligă într-o remiză, 0-0 cu Rapidul lui Mircea Lucescu, cu finala de Cupă a Ligii în 2000, pierdută la penalty-uri în fața Bistriței lui Sânmărtean și cu locul 6 în 2001-2002, când am bătut-o pe Dinamo cu 4-2, iar Cătălin Cursaru s-a încununat golgheterul campionatului”.

Principalul regret profesional: „Am două regrete. Primul: că, din motivele unei intervenții chirurgicale la inimă, a trebuit să renunț, înainte de vreme, la antrenorat. Al doilea: că fotbalul băcăuan a ajuns în situația în care a ajuns, fără stadion și fără echipa fanion. Altădată, Bacăul era o forță fotbalistică în România și se mândrea cu unul dintre cele mai moderne stadioane. Astăzi, stadionul este o ruină și nu avem nici măcar o echipă de liga a doua. Noroc cu Aerostar, singurul club serios care reușește să mai mențină ștacheta”.

Sportivul preferat: „Sportivii pe care i-am apreciat cel mai mult au fost băcăuanii. Și pot spune că sunt mândru și bucuros că județul nostru a dat una dintre cele mai mari sportive din toate timpurile ale planetei: Nadia Comăneci”.

Hobby: „Tot fotbalul rămâne pe pe primul plan. Îmi place să urmăresc și tenisul de câmp”.

Mâncarea favorită: „Peștele”.

Orașul de suflet: „Bacăul, fără doar și poate”.

Actorii preferați: „Eu sunt mai de modă veche: Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea, Dem Rădulescu. Iar din noul val, chiar dacă nu-i chiar atât de nou, Maia Morgenstern”

Muzica preferată: „Am crescut cu Mondial și Beatles, iar ulterior i-am apreciat pe cei de la Abba. Iubesc toate genurile muzicale, inclusiv muzica populară, chiar dacă nu știu să dansez pe ritmurile ei. Dar când merg la petreceri obișnuiesc să-i urmăresc cu drag pe cei care dansează populară”.

Vacanța perfectă: „Mi-a plăcut mult marea, însă de când au intervenit problemele de sănătate amintite, vacanțele pe Litoral au devenit contra-indicate. Prin urmare, m-am reprofilat la munte. Vacanța perfectă ar fi în stațiunea pe care o apreciez cel mai mult, Sinaia, cu foarte multe liniște în jur deoarece de zgomot sunt sătul”.

Nu poate trăi fără…: „Familie”.

Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Dacă e vorba de lucruri, atunci familia nu se pune. Prin urmare, aleg un album cu fotografii ale celor dragi și o undiță, pentru pescuit. Mai nou, mi-am descoperit această pasiune: pescuitul”.

Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Vezi ce faci cu o undiță? Prinzi peștișorul de aur. Prima dorință este să avem cu toții sănătate. Apoi, să-mi văd nepoții mari și realizați. Iar a treia dorință să se facă un stadion nou în Bacău și să prind ziua în care voi merge pe acest stadion pentru a vedea din nou echipa Bacăului jucând în Liga I”.

Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Din păcate, cel cu care aș sta bucuros la o masă, în fața unei cafele, nu mai este printre noi: e vorba de fratele meu cel mare”.

O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Nebunii am facut și eu, ca tot omul. Uite, îmi amintesc că, la puțin timp după ce luasem carnetul de șofer- poveste de 40 de ani, da?- veneam cu mașina și, la intersecția de la Economic nu am oprit, deși aveam semnul «Cedează trecerea». Un prieten care era cu mine în mașină m-a atenționat, dar eu trecusem deja de intersecție. Imediat, mă trage pe dreapta un echipaj de miliție, cum era pe atunci. Ca să ies din belea, le-am luat-o înainte, spunându-le: «Tovarăși, știu ce am făcut și de ce m-ați oprit, dar vă rog să mă credeți că n-am făcut-o nici din neatenție, nici din rea-voință. Îmi pleacă mai greu mașina de pe loc și atunci prefer să opresc doar în caz de extremă necesitate». I-am convins”.

Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Îmi place și să le ascult, și să le spun. La drept cuvânt, nu am mai auzit însă un banc bun de multă vreme, așa că poate-mi zici tu mie unul”. Zis și făcut: un profesor de științe face un experiment în sala de curs, punând patru viermi în patru flacoane diferite. Primul vierme intră într-un flacon cu whisky, al doilea într-unul cu bere, al treilea într-unul cu vin, iar al patrulea într-unul cu apă. A doua zi, un singur vierme mai trăia: cel din recipientul cu apă. Cei aflați în whisky, bere și vin erau morți. Profesorul întreabă: „Ce concluzie tragem noi din acest experiment?”. La care unul din studenți răspunde: „Cine bea whisky, vin sau bere nu face niciodată viermi”.

Cum se vede la 70 de ani: „Măcar ca acum”.