La concursuri, în scripte, apare mereu trecută drept Mihaela, deși mai toți cunoscuții o strigă Vali, după celălalt prenume, Valentina. Numele este Cambei, cu toate că mult mai potrivit ar fi…Camcâștig! Și asta pentru că halterofila CSM Onești Mihaela Valentina Cambei… „cam” câștigă orice întrecere sportivă la care participă, în țară și în străinătate. A dovedit-o și la recenta ediție a Naționalelor de Tineret Under 23 unde, deși încă junioară, a spulberat totul: kilograme, adversare și recorduri. „Pentru asta mă pregătesc, pentru asta aproape că nu am timp liber”, spune sportiva care va împlini 18 ani chiar poimâine. Majoratul nu o va împiedica însă să mai bifeze un antrenament. Sau poate chiar două! „Mă antrenez de 11 ori pe săptămână. Câte kilograme ridic săptămânal? Uite, asta chiar nu aș putea spune. În mod cert, tone”, zâmbește Mihaela Valentina Cambei, care, la Campionatul Național din Argeș, a mai avut o satisfacție: a participat alături de fratele său Lucian, la rândul său campion absolut, dar la juniori 3.
Data și locul nașterii: 18 noiembrie 2002, Dofteana, Bacău.
Stare civilă: necăsătorită.
Principala realizare profesională: „Mi-e cam greu să aleg. Reușitele de la Europene, Mondiale și Olimpiada de Tineret sunt, toate, la fel de importante pentru mine, chiar dacă medaliile au avut uneori culori diferite”.
Principalul regret profesional: „Nici nu știu dacă am vreun regret în plan sportiv. Exceptând Mondialele de juniori, din Thailanda, din 2017, nu-mi amintesc vreun concurs la care să fi participat și să nu fi luat măcar o medalie. Poftim, un regret ar fi Mondialele din 2017, unde nu m-am clasat decât pe locul 4. Iar regretul cel mai mare, dacă tot vorbim de regrete, este că veneam după o accidentare și nu eram pregătită așa cum trebuie. În condiții normale, altfel ar fi stat lucrurile”.
Sportivul preferat: „Nu poate fi decât din haltere: spanioloaica Lidia Valentin. E modelul meu. Îmi place cum se pregătește, cum progresează, cum se impune la concursuri”.
Hobby: „Fiind foarte ocupată cu sportul, dar și cu școala – sunt elevă în clasa a XII-a – nu am foarte mult timp liber la dispoziție. În puținele momente de relaxare mai ies în oraș, mai stau pe telefon, dar, de regulă, mă odihnesc pentru că sunt super-obosită după antrenamente și concursuri”.
Mâncarea favorită: „Când nu fac slăbire, adică foarte-foarte rar, savurez o porție de cartofi prăjiți cu aripioare de pui. În rest, nu cred că aș mai avea vreun fel de mâncare preferat”.
Orașul de suflet: „De la noi, Bucureștiul, de afară, Las Vegas”.
Actorii preferați: „Nu prea mă uit la filme – nu am timp – așa că nu pot spune că ar fi vreun actor sau vreo actriță care să-mi placă din cale-afară”.
Muzica preferată: „Deși nu am vreo trupă sau vreun solist preferat, mă antrenez numai și numai pe muzică. Ascult melodii motivaționale care mă ajută mult în procesul de pregătire”.
Nu poate trăi fără…: „Haltere, asta e clar. Nu m-aș vedea făcând altceva. Când am fost selectată, la vârsta de zece ani, nici nu-mi imaginam că halterele vor deveni viața mea”.
Vacanța perfectă: „Într-un loc foarte liniștitor, cu o priveliște verde, alături de persoanele apropiate și odihnindu-mă”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Pot fi și persoane? OK, atunci, iau cu mine prietenul, haltera și boxele pentru a putea asculta muzică”.
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Cea mai mare dorință a mea este să devin campioană olimpică. Pentru a cuceri acest titlu este important să mă pregătesc așa cum trebuie, dar dacă mă ajuta puțin și peștișorul, nu ar fi rău! O altă dorință este ca și pe viitor să am parte de aceeași carieră plină de succese ca și până acum și, în fine, să fiu sănătoasă eu și toți cei dragi mie”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Lidia Valentin, halterofila. Am avut șansa să o cunosc atunci când a venit în România pentru Europenele de Seniori. A făcut și un antrenament alături de noi, iar eu nu am avut ochi decât pentru ea.”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: Nu am făcut-o, dar aș face-o cu mare drag: să sar cu parapanta”.
Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Că trebuie să fim mai uniți și mai responsabili”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă?: „Îmi place să ascult bancuri. Nu am talent la spus”. Nici noi nu avem talent la spus bancuri, dar încercăm: profesorul de geografie își întreabă elevii: „Ce capitală are Marea Britanie?”. Din fundul clasei se aude o voce plângăcioasă: „Păi, bine, dom’profesor, de ce ne ascultați din altă lecție? Doar ne-ați spus să învățăm pentru azi capitale de țări, nu de mări”.
Cum se vede la 70 de ani: „Mă văd încă făcând sport, lustruindu-mi medalia de aur cucerită la Olimpiadă și înconjurată de nepoți”.
